Conform unei analize realizată de Coindesk, Bitcoin a depășit performanțele aurului în luna octombrie. Studiul a fost realizat pe baza prețurilor înregistrate de Bitcoin pe exchange-ul Bitstamp în acest an.
Conform rezultatelor, Bitcoin a înregistrat câștiguri de 10.26% în octombrie, față de doar 2.74% înregistrat de aur.
Bitcoin a obținut câștiguri pentru cinci luni consecutive din februarie până în iunie – cea mai lungă perioadă de câștiguri din august 2017.
În același timp, aurul a înregistrat pierderi în februarie, martie și aprilie. În lunile mai și iunie a avut câștiguri de 1,7 și 7,9 la sută. Prin comparație, Bitcoin a crescut cu 62% și respectiv 25,89% în aceleași luni.
Trimestrul III pentru active
În trimestrul trei al acestui an, situația s-a schimbat: aurul a avut rezultate ceva mai bune decât Bitcoin în perioada iulie-septembrie. Ambele rezerve de valoare au înregistrat rezultate slabe, însă.
În septembrie, de exemplu, analiza Coindesk a arătat că Bitcoin a scăzut cu 13.51%, în timp ce aurul a scăzut cu 3.17%.
Luna octombrie însă a reprezentat rezultate pozitive atât pentru aur și pentru BTC, iar luna noiembrie are potențialul de a continua trendul.
Bitcoin are posibilitatea de a depăși din nou aurul, având în vedere că piețele financiare devin optimiste în ce privește războiul comercial dintre SUA și China. Acest lucru ar putea scădea cererea pentru metalul prețios.
În același timp, istoria a demonstrat că ultimul trimestru al anului însemană de obicei rezultate pozitive pentru criptomonedă. Analiștii Coindesk au demonstrat că Bitcoin a înregistrat creșteri în șase din ultimii opt ani. În plus, apropierea evenimentului de înjumătățire a recompensei de bloc generează de obicei creșterea cererii de pe piață.
- Pe acelasi subiect: Reducerea recompensei de bloc a Bitcoin și efectul asupra prețului
În prezent, Bitcoin se tranzacționează cu aproximativ 9400$, o creștere de 200$ față de valoarea de săptămâna trecută. Evoluția pe termen scurt depinde în mare parte de o creștere a volumelor de tranzacții, care au scăzut ușor în ultimele zile.