Data de lansare pentru Byzantium, cel mai nou upgrade la codul ethereum, a fost amânată cu o săptămână.
Bifurcația fermă Byzantium – prima parte dintr-un update mai important, Metropolis – o să aibă loc la blocul 4 370 000. Asta înseamnă că ne putem aștepta să se implementeze pe blockchain pe 17 octombrie, dacă ținem cont de producția actuală.
Inițial, upgrade-ul ar fi urmat să apară pe 9 octombrie. Dezvoltatorii au prelungit însă perioada de testare a upgrade-ului cu încă o săptămână.
Întârzierea vine după ce fondatorul ethereum, Vitalik Buterin, a făcut recomandări în acest sens. Într-o discuție cu dezvoltatorii core, acesta a spus că platforma ar trebui să fie mai conservativă față de bifurcațiile precedente.
”Nu suntem într-o situație de criză, nu e nici o urgență” a spus Buterin.
Sugestia a fost făcută în parte pentru a-i încuraja pe mineri să adopte bifurcația fermă. Dificultatea de minare nu a crescut suficient cât să îi facă pe mineri să se mute pe un blockchain separat, așa cum se intenționa inițial. Blocurile vor mai putea fi minate până în luna octombrie.
Buterin ar fi vrut să amâne lansarea până la sfârșit de lună. A fost însă descurajat de faptul că evenimentul s-ar fi suprapus cu conferința dezvoltatorilor ethereum de la început de noiembrie.
Data pentru bifurcație este ”destul de fixă”, după spusele dezvoltatorului Hudson Jameson. Asta desigur dacă totul merge bine în perioada de testare.
Faza de testare a upgrade-ului Byzantium pe rețeaua de teste a început oficial marți. Până acum lucrurile merg conform programului. Blockchainul chiar a verificat prima tranzacție făcută după bifurcație.
Asta nu înseamnă că nu au existat deloc probleme. Un hacker a încercat deja să atace rețeaua de teste. Acesta a umplut blocuri întregi cu contracte spam scumpe. Buterin a spus însă că atacul ”nu a avut consecințe”.
Buterin a spus că ”un grup de oameni aruncă ce gunoaie vor ei pe blockchainul ethereum”. Pe mai departe, testarea coordonată va continua pe testnet pentru a fi siguri că toți clienții ethereum or să se descurce cu noile schimbări implementate cu Byzantium.
Sursa – CoinDesk