Compania Coinbase a publicat o analiză cu privire la efectele pe care flash crash-ul din 12 martie l-a avut asupra ecosistemului cripto. Principalele elemente afectate au fost împrumuturile, cererea de monede stabile și ecosistemul DeFi.
Conceptul de finanțe descentralizate – Ce este si ce presupune?
Piețele de creditare cripto au înregistrat o creștere rapidă, fiind estimate la 13 miliarde de dolari în total.
Acest tip de servicii sunt oferite atât de companiile cripto tradițonale, precum exchange-urile, cât și de cele dedicate.
Activitatea de creditare vine cu risc – cei împrumutați pot să ajungă să nu mai fie capabili să iși plătească creditele, în special atunci când garanțiile (criptomonede) prezintă volatilitate semnificativă.
Flash crash-ul pieței cripto a provocat o scădere semnificativă a cererii de împrumuturi. Cu toate acestea, analiștii Coinbase sunt de părere că cererea va crește din nou odată cu reducerea volatilității.
Cererea de împrumuturi de monede stabile este asteptata sa creasca
Un alt efect va fi creșterea cererii de monede stabile. Acestea reprezintă o punte între sistemele financiare tradiționale bazate pe fiat și ecosistemul cripto. Ca atare, criptomonedele precum USDT și USDC au înregistrat o popularitate sporită.
”Pe măsură ce sentimentul pieței redevine pozitiv și volatilitatea scade, ar trebui să ne așteptăm să crească cererea de împrumuturi de monede stabile, probabil la nivelurile anterioare”,
sunt de părere analiștii Coinbase.
Foloseste BRAVE si sustine munca noastra!
În prezent, ecosistemul DeFi oferă dobânzi mult mai mari decât sistemul financiar tradițional. În mare parte, acest lucru se datorează volatilității criptomonedelor. Există și un aspect negativ – flash crash-ul pieței cripto a provocat probleme semnificative. De exemplu, sistemul de licitații al MakerDAO a cedat, provocând pierderi de aproape 4 milioane de dolari. Din fericire, ecosistemul a recuperat pierderile ulterior și a implementat măsuri pentru a evita situația pe viitor.
”Aceasta face parte din procesul evolutiv din DeFi, unde apar teste de stres semnificative, învățăm din eșecuri și întregul ecosistem devine mai puternic progresiv”,
au concluzionat analiștii Coinbase.