S-a vorbit mult despre „Cele două Românii”. Dacă ar fi să reducem la esențial, vorbim despre România PSD și România care a ieșit în stradă și a protestat cu slogane de genul „ciuma roșie!”. Oamenii s-au împărțit în două categorii, după tot felul de crezuri, și fie au ieșit în stradă fie au clătinat din cap nemulțumiți în fața televizorului. Corupția ucide!

Realitatea, pe cifre, este următoarea. Conform Indexului Corupției în 2017, România avea un scor al corupției de 58. Prin comparație, avem un avantaj de doar 20 de puncte față de țări ca Albania, Zambia și Etiopia. Suntem mai aproape de aceste țări problematice decât de vestul Europei, cu țări ca Anglia și Germania care au scoruri sub 15.

Corupția înseamnă bani furați și, în cele din urmă, sărăcie. UNICEF are statistici sfâșietoare în acest sens. 22 000 de copii mor zi de zi din cauza sărăciei. 30,9% din cazurile grave de depresie se datorează tot sărăciei iar milioane de oameni nu au acces la servicii medicale tot din cauză că sistemul sanitar este sub-finanțat. Lipsa banilor este și ea în topul problemelor de familie – undeva între 44 și 54% din cuplurile din România recunosc că principala cauză de „scandal în casă” sunt banii

Statisticile scandaloase pot să continue, dar dacă tragem linia putem să tragem o singură concluzie – corupția și banii furați și pierduți în sistem distrug vieți.

Băieții deștepți

„Foarte bine, băiat deștept. Ce, vrei să spui că dacă ai putea și ai știi că nu ai cum să fii prinsă, nu ai fura de la stat?” – cam asta a fost discuția halucinantă pe care am avut-o în mai multe rânduri cu tot felul de oameni.

Realitatea este că acești hoți consideră că nu fac rău la nimeni. Banii statului li se par o stână fără stăpân, unde nu se numără oile și de unde ai fi „prost” să nu te încarci măcar cu o spată sau cu câteva blănuri (dacă, desigur, ai noroc să ai acces). În orice caz, sunt banii tuturor, deci dacă ai acces la ei este dreptul tău să îți iei partea leului.

Este o viziune lipsită de perspective.

În 1989 România intra pe piața globală cu datoriile externe plătite în totalitate – cu o balanță contabilă curtă și plină de potențial. Primul președinte ales în regim democratic românesc a fost Ion Iliescu, amplu controversat în 1992. A reușit să își mențină puterea în ciuda protestelor studențești, după ce a chemat „ortacii” la București care i-au bătut cu lanțuri și leviere pe protestatari.

În timp ce țările din fostul bloc sovietic și-au construit sisteme funcționale, românii au rămas în urmă. Fără un sistem de sănătate funcțional, cu un salariu minim pe economie abia recent ridicat la 500 de euro, cel mai mic din Uniunea Europeană și cu o industrie părăginită.

După revoluție, nimeni nu a reușit să țină banii publici sub control, să urmărească fluxul de fonduri și să asigure finanțarea proiectelor de dezvoltare reală.

„Băieții deștepți” ajung să cheltuie sume mari pe securitate (pentru că într-o țară săracă, rata criminalității crește și trebuie să îți faci garduri înalte). În cazuri de forță majoră ar trebui să apeleze tot la sistemul de sănătate de la noi, exact în starea în care este el. Iar mâncarea din magazine este reglementată sub standardele altor țări și chiar și cu bani mai mulți este greu să fii sigur de calitatea tuturor produselor din coșul de cumpărături. De fapt, acești deștepți bogați trăiesc sub standardele unor îmbogățiți occidentali, doar că nu știu lucrul ăsta.

Chiar și pentru ei, ideal ar fi ca România să intre în aceeași viteză cu celelalte țări dezvoltate.

Urmăriți pe blockchain

Banii au impact asupra fiecărui aspect al vieții oamenilor. Dacă „banii nu aduc fericirea”, atunci cu siguranță că nici sărăcia nu o garantează.

În mod categoric, banii publici ar trebui urmăriți în mod transparent. Cu cât avem mai mulți ochi pe o problemă, cu atât mai puține șanse avem ca ea să explodeze. Sistemele corupte sunt intenționat opace.

Blockchainul, prin natura lui, oferă soluții pentru urmărirea registrelor în mod transparent, de la plata impozitelor și până la alocarea lor la bugetul de stat. Asta nu înseamnă nici pe departe că moneda națională ar trebui să devină bitcoinul sau vreun altcoin existent cu blockchain public.

Trebuie însă încurajată dezvoltarea. În mediul ICO-urilor, controversat și plin de escroci, apar ocazional proiecte foarte bine intenționate care rezolvă probleme reale, cum ar fi urmărirea voturilor sau a unor organizații descentralizate (inclusiv de stat). Este în interesul nostru al tuturor să încurajăm această dezvoltare, încercând pe cât posibil să limităm expunerea investitorilor la pagubă. Ordinea priorităților este după părerea multora exact aceasta – dezvoltarea întâi, apoi protecția. Una este pe termen lung și aduce mari beneficii, alta este pe termen scurt. Supra-protecția poate să ne lase în pagubă mai mare dacă ideile valoroase nu au parte de susținere.