PricewaterhouseCoopers (PwC), una dintre cele mai mari companii de servicii financiare și contabile la nivel mondial, a anunțat că va oferi servicii de audit pentru companiile bazate pe tehnologia blockchain într-un interviu acordat ziarului Wall Street Journal.

Partenerul responsabil pentru serviciile de audit al PwC, A. Michael Smith, a declarat:

”Există o tendință naturală a oamenilor de a fi neîncrezători în noile tehnologii. Considerăm că este foarte important să existe confirmări din partea unor companii independente că tehnologia funcționează și este implementantă corect.”

Având în vedere că tehnologia blockchain a cunoscut un având neașteptat anul trecut și este în creștere, PwC a decis să își ofere serviciile pentru a ghida și sfătui companiile ce vor s-o implementeze, astfel încât să fie respectate criteriile agențiilor de reglementare.

PwC are deja clienți înscriși pentru noile servicii, însă nu au oferit nume ale companiilor ce le-au solicitat sprijinul, menționând doar că unul dintre clienți este un provider pentru un portofel digital ce are nevoie de confirmarea corectitudinii tranzacțiilor.

Wall Street speculează că posibil ca acest client să fie Coinbase, care a obținut recent autorizație de funcționare ca provider de servicii de transferuri de bani online în Marea Britanie, mai ales în contextul în care reprezentanții exchange-ului au declarat că doresc să se asigure că respectă reglementările internaționale.

De asemenea, Coinbase a integrat pe platforma de exchange un calculator de taxe pentru clienții din Statelel Unite, după ce autoritățile financiare din America și-au manifestat intenția de a supraveghea îndeaproape activitățile legate de criptomonede ale populației.

PwC este una dintre cele mai mari patru firme de contabilitate din lume și una dintre companiile cu vechime în domeniul financiar care a ales să integraze criptomonedele în activitatea lor – începând cu luna decembrie 2017, birourile din Hong Kong ale PricewaterhouseCoopers aceptă plățile în bitcoin.