Comisia de Supraveghere a Burselor din India (SEBI) a anunțat că a trimis reprezentanți în alte țări pentru a studia abordările legislative cu privire la piața cripto. În perioada 2017-2018, mai mulți oficiali au efectuat vizite în Japonia, Marea Britanie și Elveția. Scopul a fost analizarea legislațiilor locale cu privire la ICO-uri și serviciile asociate cu criptomonedele.

Reprezentanții SEBI au purtat discuții cu autoritățile de reglementare pentru înțelegerea sistemelor și mecanismelor puse în practică pentru domeniul cripto. Au avut loc ședințe cu Agenția de Servicii Financiare (FSA) din Japonia, Autoritatea de Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie și cu Autoritatea de Supraveghere a Piețelor Financiare (FINMA) din Elveția.

Aceasta nu este singura instanță în care autoritățile indiene s-au interesat de legislația cripto din alte țări. În raportul cu privire la piața de criptomonede publicat de Banca Centrală din India (Reserve bank of India – RBI) au fost prezentante abordările legislative din Japonia și Coreea de Sud.

În prezent, RBI analizează fezabilitatea emiterii unei monede digitale bazate pe moneda națională (rupia). În iulie, RBI stabilea în mod discret o nouă unitate internă cu mandat de cercetarea tehnologiei blockchain și a criptomonedelor.

Se apreciază că acest organism va avea, un rol important în elaborarea regulamentelor privind utilizarea și comercializarea criptomonedelor publice descentralizate. Referirea este făcută in esență la bitcoin.

Raportul SEBI prezintă interes în contextul în care în prezent, activitatea de pe piața cripto din India este restricționată. În luna iulie, RBI a interzis băncilor comerciale să colaboreze cu companiile care oferă servicii asociate criptomonedelor.

Decizia a fost justificată de riscurile financiare asociate acestora, în special prevenirea spălării banilor.

Reprezentanții exchange-urilor din India au intentat mai multe procese în care solicită anularea interdicției RBI. Curtea Supremă de Justiție indiană a amânat însă decizia până pe data de 11 septembrie, menținând interdicția între timp.