Cel puțin unul dintre directorii executivi cunoscuți – Jack Dorsey, director la Square, care a prezis în luna martie că bitcoinul va domina piața – speră că bitcoinul o fie o cărămidă de bază pentru operațiunile pe Internet. Dorsey a avut un interviu cu Elizabeth Stark în cadrul conferinței Consensus 2018 în New York și a discutat pe larg despre scopurile companiei sale pentru moneda digitală.
„Abordez problema cu principiul că Internetul merită o monedă nativă. O să aibă o moneă nativă.Nu știu dacă aceasta va fi bitcoinul. Sper că o să fie bitcoinul, sunt un mare fan”, a spus Jack Dorsey în interviu.
Dorsey recunoaște că ideea că bitcoinul o să fie într-o zi baza tuturor plăților făcute pe Internet rămâne un subiect de dezbatere la Square.
„Am început cu acest tip de gândire. Mai sunt însă mulți sceptici, multe dezbateri și multe certuri. Dar acolo se petrec lucrurile magice, acolo are loc creativitatea”, a explicat acesta.
În ciuda controverselor, Dorsey pune problema că viziunea pe care o inspiră bitcoinul, cu accesul său la liber, este fundamental pentru rolul pe care îl are Square în industria plăților.
„Orice plată care trece pe masa noastră, ar trebui să poată să fie acceptată de vânzător”, a remarcat acesta.
Când Jack Dorsey a început pentru prima oară să își pună problema cum să implementeze plățile cu bitcoin pe platforma Square, împreună cu Mike Brock, inginer în cadrul companiei, cei doi au setat inițial un scop care era de o simplitate grandioasă.
Oricare dintre ei, a spus el, ar trebui să poată să meargă la Blue Bottle peste drum și să cumpere o cafea cu bitcoin, fără ca tranzacția să arate deloc diferit de orice plată normală denominată în dolar, poate chiar fără ca omul de la casă să știe că s-a folosit bitcoin.
După spusele lui Jack Dorsey, echipa avea deja o soluție funcțională într-o săptămână.
„A fost excepțional. Ne-a electrizat. Am simțiti că este ceva ce trebuie să explorăm mult mai mult”, a spus el.
Mai e de lucru
Square nu a construit încă o soluție completă de plăți bitcoin pentru comercianți și consumatori. Și-a schimbat rapid direcția pentru a lucra la un serviciu de cumpărare și vânzare care să fie integrat în Cash App .Dorsey spune însă că scopul este același ca întotdeauna.
„Vrem să mergem la ideea originală, să punem să cumpărăm o cafea cu bitcoin. De aceea lucrăm cu Lightning Labs. Orice trebuie ca să ajungem în punctul acela, o să ne asigurăm că o să se întâmple.”
Jack Dorsey, care se consideră un fan al etosului hackerilor, care încojoară și urcarea la faimă a bitcoinului, pretinde că orice cale ar lua Square pentru a încuraja adopția în masă a plăților bitcoin, va face acest lucru fără să amenințe rețeaua deschisă.
„Este atâta deschidere în comunitate, și vreau să mă asigur că nimic din lumea corporatistă nu amenință acest lucru”, a spus, și a continuat: „Nu putem să riscăm și să facem rău lucrului care a făcut din start posibil acest lucru… Nu putem să facem nimic dacă tehnologia nu este puternică și disponibilă pentru toată lumea.”