Monedele care oferă confidențialitate ar trebui să fie anonime. Tocmai de aceea au fost create aceste monede anonime. Dacă elimini funcționalitatea, ele devin niște altcoinuri, ba chiar niște altcoinuri periculoase, care au potențialul de a deanonimiza utilizatorii și de a le expune secretele. Mai multe rapoarte recente au aruncat o umbră de îndoială peste funcționalitățile de anonimitate ale unor monede ca zcash și monero.
Cu cât mai mulți, cu atât mai bine
În rândul acestor monede anonime, zcash este controversată din mai multe motive. Printre acestea se numără faptul că există o „recompensă pentru fondatori”. Asta înseamnă că în primii patru ani, 20% din toate fisele minate ajung la cei care au creat zcash. Tehnologia care permite tranzacțiile private cu zcash, zk-Snarks, este folosită de monedele anonime din aceeași familie, cum ar fi zclassiv, zencash și bitcoin private. Problema când vine vorba de zcash este că în mod obișnuit rețeaua nu ecranează tranzacțiile. De fapt, 85% din toate tranzacțiile zcashsunt publice, iar unele dintre portofelele zcash nici măcar nu au suport pentru tranzacțiile private. Numărul de tranzacții secrete cu zcash a scăzut gradual.
Cu cât mai puțini oameni optează pentru anonimitate, cu atât mai ușor este să fie deanonimizați cei care o fac. De aceea, o rețea ca Tor devine și mai eficientă cu cât este mai folosită. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine pentru anonimizarea tranzacțiilor. Pentru că în modul implicit ecranarea tranzacțiilor nu se face, cei care selectează această funcție par automat suspecți pentru oricine monitorizează traficul pe Internet (acele agenții din trei litere).
Datele scoase la iveală de Snowden spun că NSA urmăreșet și stochează traficul criptat. Dacă cineva a făcut efortul să își cripteze adresa de email , atunci probabil că are ceva de ascuns. Dacă cei de la Google ar cripta Gmail, atunci NSA-ul ar fi inundat de date indescifrabile și ar elimina toate suspiciunile asociate cu criptarea. Încercările de a studia metadatele nu ar mai avea sens.
Echipa zcash a vorbit despre faptul că își doresc să ecraneze implicit toate tranzacțiile. În cuvintele lor „sperăm că într-o zi aceasta va deveni norma”. Cu alte cuvinte, nu prea se grăbesc să facă asta.
Anonimitatea este un lux
Datele arată mereu că atunci când trebuie să își faci singur setările de anonimitate, cei mai mulți oameni or să meargă cu setările implicite. Pe lângă cele 85% din tranzacțiile zcash care sunt publice, 69% din tranzacțiile zclassic sunt și ele neecranate. La fel este și în cazul vverge, o monedă ale cărei funcționalități de anonimitate au fost puse de multe ori sub semnul întrebării. Verge este rareori folosită pentru tranzacții private.
Tehnologia zk-Snarks, care oferă anonimitate pentru familia z de monede, se bazează pe niște setări de încredere care presupun că cel care a creat fisa nu reține o cheie privată. Nu avem nici un motiv să presupunem că dezvoltatorii fac asta. Întrega idee cu criptomonedele este să nu trebuiască să mergi pe mâna cuiva, să ai încredere în cuvântul și bunăvoința unor terți. Soluția evidentă pentru cei care vor să tranzacționeze anonim este să folosească o monedă ca monero, care oferă anonimitate implicită. Chiar și așa, apar probleme.
Nici monero nu e imun
Temerile că zcash ar putea să fie teoretic deanonimizat persistă de mai multă vreme. În mare parte, monero a fost imun la critici. O nouă lucrare însă vorbește despre moneda favorită de pe Dark Web.
În lucrare, cercetătorii de la MIT expun vulnerablitățile tranzacțiilor făcute înainte ca echipa de anonimizare să fi făcut upgrade ca să adauge Tranzacțiile Confidențiale Ring (RCT). Chiar și cu noile funcționalități de anonimitate, cercetătorii tot au fost capabili să diferențieze moneda reală de cele la derută folosite să mascheze tranzacțiile, în 45% din cazuri.
Cum să cureți coaja de anonimitate
„Anonimitatea este o cerință fundamentală pentru drepturile oamenilor”, scrie în titlul capitolului 6 din Revoluția lui Satoshi, de Wendy McElroy.
„Pentru Satoshi, transparența blockchianului nu a fost doar salutară, dar le-a și permis oamenilor confidențialitate autentică – o confidențialitate care se bazează pe păstrarea parolei publice anonime și pe faptul că ea nu se leagă de o identitate reală. Cu alte cuvinte, dacă protejezi numele real, ai confidențialitate. Avantgarda pentru protecția numelui real era anonimitatea, pseudoanonimitatea și polinimia – mai multe personalități.”
În același capitol, McElroy îl citează pe Satoshi,care explica un lucru esențial despre bitcoin:
„Publicul poate să vadă dacă cineva trimite o anumită sumă de bani, dar fără informațiile care legă tranzacția de o persoană anume. Este similar cu nivelul de informații emise de bursă, unde momentul și dimensiunea unei tranzacții individuale, „banda” sunt făcute publice, dar fără să se spună cine sunt părțile implicate.”
Pentru o vreme, acest sistem a funcționat foarte bine. Cei care și-au dorit pseudoanonimitate au putut să separe persoana publică de adresa portofelului. Între timp, bitcoinul a devenit mai reglementat, ceea ce înseamnă că singura variantă de a cumpăra monede a rămas printr-un schimb care se supune politicilor de cunoașterea clienților. În același timp, uneltele de mapare ale blockchainului au fost dezvoltate pentru a le face treaba mai ușoară autorităților și pentru a conecta identitățile reale de cele virtuale. Acesta este unul din factorii atribuiți arestului lui Ross Ulbricht.
Așa cum a spus și Riccardo Spagni:
„Anonimitatea nu este ceva ce obții și gata, este o joacă de-a șoarecele și pisica.”
Deocamdată ne putem aștepta la anonimitate suficient de bună – destulă cât să ofere anonimizarea aici și acum, dar poae nu destulă cât să împiedice uneltele folosite de agențiile guvernamentale mari. Tot este mai bine să folosești monede anonime ca zcash decât deloc. Nu ar trebui însă să ne bazăm pe ele pentru a anonimiza total tranzacțiile. Blockchainul rămâne pentru totdeauna și dacă se găsesc metode de exploatare, toate tranzacțiile făcute vreodată ar putea să fie supuse unor riscuri.