Moneda bitcoin pare să încerce răbdarea politicienilor din toate domeniile.

De fapt, chiar membrii partidului politic american arhi-cunoscut că susține piața liberă încep să fie de acord că piața cripto are nevoie să fie supravegheată mai îndeaproape, conform fostului comisar de la Comisia de Tranding și Comodități (CFTC), Bart Chilton.

Piața liberă – Chilton are experiența care să îl facă o sursă credibilă. În rolul său la CFTC, Chilton era cunoscut pentru că luptă agresiv cu fraudele financiare. A fost printre primii reprezentanți instituționali care a discutat deschis despre reglementarea bitcoinului. Încă din 2013, Chilton a început să se gândească la faptul că monedele digitale au nevoie de supraveghere. La doar un an după încheierea mandatului lui Chilton, CFTC a declarat oficial că bitcoinul reprezintă o comoditate.

Ghidurile de reglementare sunt văzute de obicei de mulți din industria cripto ca un aspect negativ. Statutul tehnologiei ca și comoditate a pregătit scena pentru contractele future reglementate care au făcut moneda atractivă pentru piețele mainstream.

Acum doar câteva luni, după ce Ron Paul, reprezentant american din Texas a comunicat autorităților să „nu se bage la criptomonede”, alți republicani, inclusiv senatorul Mike Rounds, au început să discute public despre avantajele reglementărilor în această zonă.

Chilton a discutat despre felul în care valoarea bitcoinului și în general piețele cripto influențează schimbările ideologice.

„Valoarea crește într-atât încât ar putea să fie contagioasă și la instituțiile financiare mai mari” a spus Chilton. .„Dintr-o dată conturile bancare ale oamenilor sunt golite pentru că nu vor să piardă ocazia și încep să investească fondurile de pensii pe care n-ar trebui să le investească. Poate că e un lucru stupid, dar asta îi face pe oameni [autoritățile] să spună ‘Sunt lucruri care ar putea să aibă un impact mai mare asupra investitorilor.’”

Numărul magic

În topul listei de motive pe care Chilton le-a dat în legătură cu temerile republicanilor de criptomonedă este un singur număr – 20 000$. A fost prețul cu care flirta bitcoinul în luna decembrie și despre care Chilton crede că îi face pe republicani să se uite mai bine la piață.

Până atunci, după spusele lui Chilton, cei mai mulți lideri politici credeau că moneda digitală este o problemă periferică, umbrită de alte probleme mai presante.

„Acești reprezentanți ai Congresului și senaotri au 300 de probleme în legătură cu care trebuie să își facă griji. Se ocupă de infrastructură și de deficitul bugetar și agricultură – zilioane de lucruri – de FCC și de comerț și de război și dumnezeule. Cred că atunci când bitcoinul a ajuns la 20 000 de dolari, când creștea, oamenii au început să se gânsească că se petrece ceva aici și trebuie să fie atenți.”

Într-o perioadă în care nebunia pieței a dus volumul bitcoin la peste 300 de miliarde, Chilton a spus că politicienii au început să se gândească la cum ar arăta economia dacă prețul nu mai cade. A descris felul în care autoritățile alese au început să se agite să învețe despre bitcoin și despre spațiul cripto din orice sursă se poate, inclusiv unul de la altul. Maximele s-au atins la prima întâlnire din senat dedicată exclusiv criptomonedelor, în luna februarie.

Cel mai remarcabil lucru în legătură cu evenimentul a fost că în mod normal vorbitorii și alți membrii ai audienței participă la doar o parte din discuții. În timpul discuțiilor cripto, majoritatea oamenilor au stat în scaune și au ascultat toate informațiile de la început și până la sfârșit.

Două săptămâni mai târziu, tonul republicanilor în legătură cu reglementările a început să se schimbe.

De exemplu, agenția de știri Reuters a spus că membrii congresului Bill Huizenga din Michigan, Tom Mac Arthur din New Jersey și Dave Brat din Virginia și-au arătat susținerea pentru reglementarea criptomonedelor.

În ceea ce îl privește pe senatorul Rounds, Chilton a spus că „este semnificativ pentru că e un tip republican care susține piața liberă”.

Cine reglementează pe cine?

Republicanii sunt gata să renunțe la ideile lor despre piața liberă când vine vorba despre criptomonedă. Încă nu avem nici o certitudine când vine vorba de felul în care vor arăta reglementările pieței.

La începuturile bitcoinului, entuziaștii erau gata să descrie criptomoneda ca fiind nereglementată și nereglementabilă. Din anumite puncte de vedere, se poate să aibăă dreptate. Este din ce în ce mai la modă pentru autorități, organele de reglementare și participanți la industrie să vorbească despre reglementările existente ale produselor tradiționale care ar putea să reglementeze cel puțin companiile care oferă servicii clienților.

Un lucru a devenit clar, mai ales după audierile din senat. Există încă o stare de confuzie în legătură cu agenția care are putere de reglementare în această nouă industrie.

În orice caz, Chilton spune că indiferent cum or să se așeze lucrurile, cea mai bună cale înainte pentru startupurile cripto este să fie foarte deschise cu autoritățile și să facă tot posibilul să se conformeze la reglementările care se aplică modelului lor de afaceri.

În încercarea de a ajuta, Chilton a devenit consultant la startupul ethereum Omega One, care construiește un schimb de criptomonedă conform cu legislația. Compania este parte dintr-un nou val de startupuri care iau măsuri să se supună reguilolor.

„Am crezut mereu că este mai bine să lucrezi cu guvernul și să faci un acordaj mai fin ca să poți să avansezi, decât să aștepți să vezi ce or să îți facă și să ajungi să fii supra-reglementat”, a concluzionat Chilton.