Biroul de Protecția Consumatorului din SUA a avut un număr record de plângeri legate de criptomonede în 2017. Majoritatea acestora vizează Coinbase, unul dintre cele mai folosite schimburi de criptomonedă din SUA.

Din ce în ce mai multe plângeri de la clienți

Prețul criptomonedelor a explodat în 2017. Acest lucru a atras atenția presei mainstream și a publicului asupra unei industrii înfloritoare. Conform unui raport  publicat de LendEDU, și plângerile de la clienți sunt mai multe. De fapt, se apropie de o creștere de 6000% față de cifrele din 2016. Anul trecut, biroul primea doar câteva plângeri legate de ”monedele virtuale”. Pe 26 august, au primit 277 de plângeri listate sub această categorie. Se așteaptă să primească până la 500 de plângeri până la final de an.

Acestea fiind spuse, instituția primește sute de mii de plângeri an de an, așadar numărul rămâne destul de mic.

Plângerile celor de la Coinbase au crescut cu 4700%

Cele mai multe plângeri vizează Coinbase. Anul trecut, doar 6 clienți au înaintat plângeri legate de schimbul din San Francisco. De la sfârșitul lui august, numărul a crescut la 288 de plângeri. Majoritatea pun aceste reclamații în categoria ”cont bancar” mai degrabă decât monedă virtuală.

Multe dintre ele se leagă de faptul că la începutul anului, într-o perioadă de volatilitate intensă a pieței, schimbul a fost în pană cronică de mai multe ori. Aceste căderi ale site-ului au coincis cu scăderile dramatice ale prețului bitcoin și ethereum. Cei de la Coinbase le-au pus pe seama traficului mare pe site. Într-adevăr, schimbul a înregistrat creșteri ale cererilor. În unele cazuri a avut probleme în a se scala destul de rapid.

Bifurcația fermă și bitcoin cash a creat de asemenea probleme în relațiile cu publicul. La început, cei de la Coinbase au spus că nu vor susține bitcoin cash și că utilizatorii trebuie să își retragă monedele înainte de bifurcație dacă vor să primească BCH. Cu toate acestea, unii utilizatori s-au plâns că nu și-au putut retrage monedele la timp înainte de bifurcație. Alții au amenințat că vor da în judecată compania pentru a primi bitcoin cash. În cele din urmă, compania a revenit asupra deciziei și au spus că vor integra suport pentru bitcoin cash până în ianuarie 2018. Unii utilizatori sunt în continuare nemulțumiți că trebuie să aștepte atât de mult pentru a-și primi monedele.

În cele din urmă, utilizatorii s-au plâns că reprezentanții schimbului nu răspund mereu la suport în timp util. Directorul Brian Armstrong a spus că va folosi o parte din cei 100 de milioane de dolari strânși în cea mai recentă rundă de finanțări pentru a crește echipa de suport tehnic.