Pornografia infantila pe blockchain – „Ai mai rula un nod plin dacă ai afla că în blockchain este codată pornografie cu minori?”

Întrebarea a fost pusă de dezvoltatorul Vlad Zamfir într-un sondaj pe Twitter de săptămâna trecută și a fost discutată și în trecut. A ieșit însă la iveală după ce un raport îndelung promovat al Universității Aachen AWTH a găsit o imagine cu pornografie infantilă pe blockhain și 274 de linkuri către materiale cu abuzuri de copii, stocate pe blockchainul bitcoin.

Raportul concluzionează că, pentru că descărcarea și transmiterea de pornografie cu copii este o infracțiune, participarea la bitcoin ca miner sau operator de noduri ar putea să fie ilegală.

Raportul nu discută explicit despre legislația într-o anumită țară. Trebuie să spunem însă că în SUA, Congresul a trecut recent un pachet de lege controversat numit SESTA-FOSTA, care îi face pe furnizorii de servicii de Internet și pe alți utilizatori responsabili pentru conținutul ilicit pe care îl partajează, fie că o fac intenționat sau fără să știe.

Până când SESTA-FOSTA a trecut, secțiunea 230 a Actului de Decență a Comunicațiilor proteja furnizorii de Internet și utilizatorii de acest tip de transmisie. Actul spunea că „nu vor fi tratați ca editori sau reprezentanți ai informației oferite de alt furnzior de conținut”. Deocamdată este neclar dacă secțiunea 230 va fi complet nulă după SESTA-FOSTA.

Așadar, comunitatea cripto dezbate meritele lucrării universitare și ce s-ar putea întâmpla dacă guvernele luccrează să pună mâna pe activitățile ilicite din întreaga lume.

Din sondajul lui Zamfir de pildă, din cei 2300 de respondenți, doar 15% au spus că ar renunța la a mai rula un nod plin dacă s-ar afla că pornografia infantilă este codată în blockchain. Profesorul de la Universitatea Princeton, Arvind Narayanan a postat pe Twitter că răspunsul media la raport a fost „în mod deloc surprinzător unul superficial” și a adăugat că „în primul rând, legea nu este un algoritm. Intenția este un factor important în determinarea legalității.”

Totuși, este o problemă care ridică întrebări despre registrele imuabile care permite oricui să adauge date nemoderate la un registru partajat.

În această problemă, profesorul de la Școala de Drept Cardozo, Aaron Wright, a spus:

„Este parte din tensiunile dintre această structură de date greu de modificat, blockchainul, și cerințele în anumite buzunare legislative. În SUA, se poate manifesta ca pornografie infantilă. În Europa se poate manifesta ca dreptul de a fi “uitat’ [scos de pe Internet].”

Căi ascunse

Partea importantă a înțelegerii problemei este să pricepem ce fel de date ilicite se află pe blockchainul bitcoin. În primul rând, este important să înțelegem că acest conținut nu apare în forma unor imagini JPEG sau fișiere video care pot să apară brusc pe calculatorul cuiva.

Conținutul este în schimb găzduit de blockchain sub forma unor linkuri îngropate în toate celelalte date trimise cu tranzacția. Așadar, să îl  pescuiești și decodezi, trebuie să faci eforturi susținute.

Vorbind despre acest proces și despre temerile că s-ar putea publica pornografie cu copii, cei de la organizația non-profit din Washington, Coin Center, au scris pe blog:

„O copie blockchain nu are literalmente versete din Biblie și imagini, ci un șir aleatoriu de text care nu înseamnă nimic. Dacă cineva știe unde se află, poate să facă eforturi să le decodeze în forma originală. Din păcate, unii indivizi bolnavi au adăugat și imagini cu abuzul unor copii.”

Fiecare stat american administrează diseminarea de materiale ilicite diferit. Cele mai multe legi îi fac pe oameni responsabili dacă au, produc sau emit cu bună știință conținutul, cu intenția ca acesta să fie vizionat.

După spusele lui Wright:

„Dacă trebuie să o faci cu bună știință, ai nevoie să faci pași clari și acțiuni pentru a disemina această informație.”

Pentru că cei mai mulți utilizatori nu știu care date conțin aceste căi către conținutul ilicit, mulți cred că raportul Universității Aachen AWTH induce puțin în eroare.

Nu doar atât, dar problema nu  există doar la bitcoin. Aproape toate blockchainurile permit ca datele săfie adăugate la tranzacții, ceea ce înseamnă ca oricine are înclinație tehnică poate să adauge conținut ilegal pe orice blockchain  open-source.

Dumping de date

Pentru că monedele digitale continuă să atragă tot mai multă atenție în ultima vreme, se pare că mulți oameni din comunitate vor să găsească o soluție pentru conținutul ilicit codat în blockchainul bitcoin.

Profesorul de la Universitatea Cornell, Emin Gun Sirer, a explicat pe Twitter  ca „software-ul normal al criptomonedelor” nu are unelte de decodare de care e nevoie pentru a reconstrui conținut dintr-o anumită codare. Dar pentru că nu este imposibil, participanții ar putea să scoată conținutul, alegând să nu stocheze conținutul unora dintre tranzacții, stocând în  loc doar „hash-ul și efectele lui secundare”.

În același stil, dezvoltatorul bitcoin Matt Corallo a spus că dezvoltatorii cu cunoștințe ar putea să cripteze date dubioase sau să găsească alte metode să le facă inaccesibile.

„Dacă este în regulă să ai astfel de informații în formă criptată, atunci simpla criptare de date ar rezolva problema. Dacă e mai mult decât atât, încă avem alternative”, a spus Corallo.

Totuși a continuat prin a spune că e nevoie de mai multă claritate în definirea legalității înainte ca dezvoltatorii să rezolve aceste probleme.

Este clar însă că un operator de noduri sau miner are cunoștințe despre cineva care adaugă pornografie infantilă pe blockchain, trebuie să alerteze autoritățile.

Și dacă asta ar putea să fie o problemă în natura pseudoanonimă a bitcoinului, Wright a spus că există metode prin care agențiile să îi urmărească.

„Dacă înregistrezi informație pe blockchain, ai adesea un registru al celor care au uploadat acea informație. La fel ca și cu problemele legate de evaziunea fiscală sau finanțarea terorismului, poți să cauți pe blockchian și să încerci să deanonimizezi persoana care a făcut upload”, a spus Wright. „Un blockchain nu ar fi probabil un loc prea grozav în care să stochezi informație indecentă sau obscenă.”