Compania Lightnet, bazată în Bangkok, a obținut finanțare de 31.2 milioane de dolari de la o serie de investitori. Ei vor putea astfel să dezvolte protocolul Velo, bazat pe blockchain-ul Stellar, pentru a facilita transferurile internaționale de bani.
Lightnet se va concentra inițial pe piața din sud-estul Asiei, afirmând că intenționează să perturbe o industrie dependentă de instituțiile financiare tradiționale „lente” și „costisitoare”.
„Este vital să construim un ecosistem care să ofere Lightnet acces la vasta bază de utilizatori a partenerilor noștri și să faciliteze o penetrare mai profundă pe piețele locale. Anticipam că în termen de trei ani, Lightnet va facilita tranzacțiile anuale în valoare de peste 50 de miliarde de dolari prin intermediul rețelei noastre de parteneri”,
a declarat Tridbodi Arunanondchai, vicepreședintele Lightnet.
Prima runda de finantare pentru protocolul Velo
Runda de finanțare a inclus o serie de companii financiare și de afaceri din Asia. Printre acestea s-au numărat UOB Venture Management, un grup de investiții al United Overseas Bank, cu sediul în Singapore. Un alt investitor este Seven Bank, care face parte din grupul care deține franciza 7-Eleven în Japonia. De asemenea, au inclus Uni-President Asset Holdings, un conglomerat alimentar din Taiwan.
HashKey Capital este filiala de investiții a grupului chinez WanXiang. Hopeshine Ventures, Signum Capital, Du Capital și Hanwha Investment and Securities, un grup de investiții din Coreea de Sud, sunt alți participanți la runda de investiții.
Președintele Lightnet, Chatchaval Jiaravanon, este fiul lui Sumet Jiaravanon, președintele executiv al celui mai mare conglomerat din Thailanda, Charoen Pokphand Group. El a cumpărat în 2018 revista Fortune pentru 150 de milioane de dolari.
Jiaravanon a declarat la începutul acestei luni că Lightnet va crește, parțial, datorită achizițiilor planificate.
Lightnet construiește mai multe soluții, prima fiind preconizată să își efectueze tranzacția inaugurală în acest trimestru. Directorul general al firmei, Suvicha Sudchai, a declarat că planurile includ angajarea a peste 500.000 de agenți în toată Asia. Ei planifică de asemenea parteneriate cu firme de remitență precum MoneyGram, Seven Bank, Yeahka și Ksher.