Anul trecut bitcoinul a avut o creștere fenomenală până la 19600 de dolari per fisă la jumătatea lui decembrie. Scăderea bitcoin a fost la fel de fenomenală. Prețul în ultimele câteva săptămâni a scăzut între timp la minime de 5900 de dolari luni, pe 5 februarie, pierzând 65% din valoare într-o perioadă scurtă de timp. Scăderea i-a făcut praf pe mulți traderi, dar cei mai bogați deținători de bitcoin au strâns mii de bitcoini dacă au profitat de aceste variații semnificative de preț.

Balenele bitcoin folosesc pendulările de preț ca să se îmbogățească

Entuziaștii bitcoin înțeleg că monedele digitale fluctuează adesea. În ultimii ani, mulți  au profitat de aceste pendulări. Dacă un trader reușește să ghicească vârful și să își vândă bitcoinii, apoi urmează manevra cumpărând la minime, atunci poate să câștige mult mai multe fise. Un anumit grup de deținători de bitcoin au reușit să profite de aceste avantaje de mai multe ori. Sunt „balenele bitcoin” din top 100. Indivizii sau grupurile de oameni care sunt etichetați ca „balene bitcoin” dețin sume mari de bitcoin și pot să se folosească de acestea pentru a „mișca piața”. Conform datelor colectate de Bitinfocharts.com, cele mai multe dintre adresele de bitcoin din top 100 nu au pierdut bani la scăderea de 65%. De fapt, stocurile lor de bitcoin au crescut exponențial.

Cele mai bogate adrese au câștigat sume mari de bitcoin din 2016 până acum

Să luăm ca exemplu una dintre cele mai bogate adrese de bitcoin care deține acum 167 000 de fise. Portofelul a început să colecteze BTC acum aproximativ doi ani, când adresa a avut primul depozit de 840 de dolari în bitcoin. Acum, valorează 1,4 miliarde de dolari. Deținătorul a adăugat mii de fise de când adresa a fost creată. Această balenă a reușit să strângă mulți bitcoini al fiecare creștere meteorică, dar și la scăderea bitcoinului care îi urmează de obicei. În 2017 am avut șase corecții majore ale pieței, când bitcoinul a pierdut 30% sau mai mult din preț. De fiecare dată, balena a câștigat și mai multe fonduri.

Urmărirea balenelor și complotul speculanților

Multe dintre cele mai bogate adrese bitcoin în afară de portofelele care au stat inactive ani de zile urmează aceiași pași. Aceste balene au reușit să acumuleze mai mulți bitcoini pentru că au prins maximele și minimele la momentul perfect. Dacă ne uităm la primele 100 de adrese din top, mulți au vândut mii de bitcoini în perioada noiembrie-decembrie anul trecut. Bitcoinerii au dat de mai multe balene și mereu apar conversații pe Twitter despre acești oameni care influențează piața la creșterile masive și la scăderile care le urmează.

De exemplu, pe 12 noiembrie când prețul atingea noi maxime, spectatorii au văzut că 25 000 de bitcoini au fost trimiși către schimbul Bitfinex.

Cei mai afluenți bitcoineri sunt supuși de multă vreme controverselor. Presa mainstream presupune că 1000 de adrese dețin mai mult de 40% din piață. Unii speculanți cred chiar că aceste balene iau legătura între ele, ceea ce duce la mișcări uriașe pe piață. Kyle Samani, partener administrativ la Multicoin Capital, crede în această teorie.

„Cred că sunt câteva sute de indivizi. Probabil că pot să se contacteze unii pe alții și probabil au și făcut-o.”

Datele colectate de la cele mai bogate adrese arată că distribuția banilor eșuează de fiecare dată

Un raport publicat toamna trecută arată că presupunerea că 1000 de oameni dețin 40% din piață este falsă. Conform datelor colectate de Bambou Clup, multe modele de distribuție pe care le avem acum pentru bitcoin și care analizează portofelele eșuează de obicei. Bambou Club concluzionează că problema cu cele mai multe estimări este că nu reușesc să recunoască relația dintre proprietar, portofel și adresă. „Nu este o paralelă de 1:1:1” explică raportul.

„Adică nu este adevărat prin definiție că o persoană are un portofel care folosește o singură adresă bitcoin” spune analiza grupului Bambou Club.

Pentru începutt, o persoană ar putea să dețină mai multe portofele bitcoin. Iar un portofel poate să se folosească de multe adrese. Da, este recomandat să generezi o nouă adresă de fiecare dată când folosești un  portofel, pentru a asigura anonimitatea.

Datele despre distribuția bitcoinilor arată că cei care au 16 bitcoini fac parte din categoria „1%”.

Folosind metode diferite de colectarea datelor, Bambou Club analizează distribuția globală a bitcoinilor. Conform studiului, sunt mai mult de 25 de milioane de deținători bitcoin, și nu ai nevoie de mai mult de 0,153 BTC pentru a te situa în topul celor mai influenți bitcoineri. De altfel, cu 0,153 bitcoini te afli deja în primii 30% oameni influenți. Mai mult, nu îți trebuie mai mult de 15 bitcoini ca să fii la vârf, în primii 1%.

Este foarte adevărat că balenele continuă să acumuleze bitcoini. Presa mainstream însă a făcut un portret fantezist pentru primii 1%, dacă ne luăm după această metodă de analiză. Nu știm dacă balenele lucrează împreună pentru a manipula piața. Știm însă că fluctuațiile pieței, și mai ales scăderea bitcoin de 70%, i-a îmbogățit pe foarte mulți.