Comisia Europeană are în plan să susțină proiectele blockchain
Ramura executivă a Uniunii Europene are în plan să lucreze mai mult la proiectele blockchain, după declarațiile făcute săptămâna trecută de un oficial.
Conform unei declarații publicate în 7 februarie de vice-președintele Comisiei Europene Andrus Ansip, comisia are în plan să crească susținerea proiectelor blockchain. Ansip a spus că este vorba despre eforturi deja existente puse în slujba acestei tehnologii.
Primăvara trecută Parlamentul European a aprobat un grup de lucru condus de comisie care să studieze blockchainul. La momentul respectiv, Membrul parlamentului Jakob von Weiszacker a spus despre măsură că este o formulă de a monitoriza spațiul blockchain și de a evita noi reglementări pentru moment.
Ansip a dat mai multe detalii despre eforturile făcute de Comisia Europeană. A subliniat potențialul tehnologiei și a notat că CE este deja iomplicată în mai multe inițiative blockchain.
”Comisia susține deja proiecte bazate pe tehnologia registrelor distributive (DECODE, D-Cent, MyHealth, MyData). Activitățile susținute urmează să se dezvolte în lunile următoare. Va fi lansat un studiu care investighează felul în care registrele distributive pot să dea o nouă formă serviciilor publice și să pregătească acțiuni europene specifice registrelor distributive ” a spus acesta în fața membrilor Parlamentului European.
Mai multe informații pe CoinDesk
Urmează să vedem un nou val de aplicații Ethereum
Criticii au acuzat dezvoltatorii Ethereum că nu au suficiente proiecte în producție. Iată că un nou val de aplicații descentralizate (dapps) face progrese însemnate.
În utlimele luni, un număr de proiecte ethereum așteptate de mai multă vreme au intrat în stadiul alfa și beta. Printe acestea se numără și uPort , care va oferi utilizatorilor mai mult control asupra identității online și Akasha, o aplicație social-media la care se lucrează de doi ani.
Au apărut și alte aplicații în totalitate noi. Aragon, de exemplu, a avut debutul vinerea trecută și are scopul să îi ajute pe utilizatori să lanseze propriul DAO. Multe aplicații au ambiții înalte și caută să înlocuiască platforme gigant, cum ar fi Facebook sau Google Docs, cu versiuni noi, descentralizate. Folosind arhitectura ethereum, aceste aplicații sunt făcute fără un punct central de control, dar se coportă la fel ca serviciile centralizate pe care vor să le înlocuiască.
În mare parte, dezvoltarea depinde însă de schimbările promise pentru platforma Ethereum. Așa cum au recunoscut și dezvoltatorii, Ethereum nu este încă în stadiul său final, iar nele componente la care aplicațiile se vor conecta, cum ar fi sistemul de stocare de fișiere Swarm, sunt încă în lucru.
Rămâne de văzut dacă îmbunătățirile tehnice aduse protocolului pot ține pasul cu aspirațiile antreprenorilor.
Mai multe informații pe CoinDesk
Sfatul anaiștilor – un moment bun pentru a cumpăra bitcoin
În baza indicatorilor tehnici și a mișcărilor medii, platforma de investiții investing.com privește prețul bitcoin cu optimism. Aceștia sfătuiesc cititorii să cumpere monedă digitală, atât pentru profit pe termen scurt cât și pe termen lung.
După ce săptămâna trecută Banca Populară Chineză a oprit retragerile de bitcoin și Litecoin, prețul bitcoin a scăzut cu aproximativ 7%. Cauza principală a fost isteria creată pe piață. Analiștii reamintesc că aceste momente de panic sell sunt cele mai bune pentru a cumpăra bitcoin la prețuri mai mici.
Suspendarea temporară a retragerilor de bitcoin a dat un șoc pieței. Cu toate acestea, prețul bitcoin a început să își revină iar utilizatorii au început să realizeze că schimburile nu sunt de fapt niște platforme sigure pentru stocarea de bitcoin.
La mia puțin de o săptămână, prețul este însă aproape de maxima anului, iar în acest moment se învârte în jurul prețului de 1030-1040$.
Investing.com sugerează că tranzacțiile bitcoin arată însă optimist și că e un moment bun de cumpărare.
Analiza tehnică sugerează că prețul s-ar putea să ajungă la 1050$, nivelul de rezistență pe termen scurt. Dacă nu apar anunțuri sau evenimente majore în următoarea perioadă, trendul de preț va rămâne ascendent, atât după informațiile publicate de Investing.com cât și de alți analiști.
Mai multe informații pe CoinTelegraph
Numărul de voturi Bitcoin Unlimited a trecut de 700
Competiția dintre nodurile Unlimited și Core rămâne un subiect de discuție în comunitatea bitcoin. În ultimele zile, numărul de noduri Unlimited a crescut la 736. Este un număr semnificativ, chiar dacă alte platforme s-ar putea să nu le vadă ca fiind ”compatibile” Este evident că susținerea pentru Bitcoin Unlimited continuă să crească. Este nevoie să se facă progrese pentru a se rezolva problema scalabilității în viitorul apropiat.
De reținut este că aceste noduri s-ar putea să fie controlate de o mână de oameno. Un utilizator Reddit a spus că are în control 53 edintre nodurile Bitcoin Unlimited, de unul singur. Asta nu înseamnă de fapt mai multă susținere în sensul tradițional. Câteva persoane care rulează zeci de noduri pe același tip de server nu ajută în nici un fel rețeaua.
Mai mult, utilzatorii și-au exprimat îngrijorarea în ideea că această creștere a nodurilor BU ar putea să fie o măsură temporară. Mulți tind să ruleze un nod timp de o lună datorită perioadei de testare gratuită VPS, sau altă măsură similară. Odată ce perioada de gratuitate expiră, aceștia pot abandona cu totul nodurile.
Nu avem de unde să știm câte noduri BU sunt create în această perioadă de gratuitate.
În cele din urmă, faptul că rețeaua are sute de noduri este primul pas. Pentru ca Bitcoin Unlimited să fie luat în serios, trebuie să intre în competiție activă cu Bitcoin Core. Deocamdată cursa nu este foarte strânsă. SegWit are mai mulți susținători decât Unlimited, iar câteva zeci de noduri în plus nu vor schimba situația peste noapte.
Mai multe informații pe NewsBTC