McAfee vrea sa fie presedinte
Investitorul și promoterul cripto John McAfee și-a anunțat intenția de a candida la președinția SUA în cadrul alegerilor din 2020. Este cea de-a doua candidatură a lui McAfee, care în 2016 a candidat din partea partidului Libertarian. De data aceasta, McAfee a decis că dacă partidul nu îl va susține, își va crea propriul partid care să reprezinte comunitatea cripto.
Înainte de a se implica în promovarea criptomonedelor, McAfee a deve
nit faimos pentru antivirusul ce îi poartă numele și care i-a adus un venit de 100 milioane de dolari. După ce a renunțat la compania de cyber-securitate MGT Capital Investments, McAfee a devenit o vedetă în lumea cripto, având peste un milion de followers pe Twitter, platformă pe care o folosește pentru promovarea proiectelor.
Cu toate criticile referitoare la faptul că solicită comisioane de peste 100.000 de dolari pentru promovarea anumitor criptomonede, opinia sa este deseori popularizată mai ales datorită poziției critice cu privire la implicarea guvernului în reglementarea pieței financiare. Este un avocat al descentralizării și a principiilor liberale, iar recent declarațiile sale includ ideea că există forțe puternice care încearcă să deraieze ”revoluția cripto”.
Deși nu se așteaptă să câștige alegerile, McAfee intenționează să utilizeze acestă oportunitate pentru a promova criptomonedelor.
Coinbase se extinde în Japonia
Exchange-ul Coinbase, prezent deja în 32 de țări, a anunțat că se va extinde și în japonia, care în prezent este una dintre cele mai mari piețe cripto din lume. Intenția de extindere a fost anunțată încă de acum 2 ani, iar reprezentanții companiei au declarat că intenționează să colaboreze cu autoritatea de reglementare japoneză FSA pentru a asigura respectarea legilor locale.
Singura altă țară asiatică în care Coinbase are o filială este Singapore, astfel încât extinderea în Japonia este un pas natural pentru gigantul american.
Rusia anulează decizia de interzicere a site-ului cripto Bitcoininfo.ru
În 2016, tribunalul local a interzis site-ul Bitcoininfo.ru pe motiv că promovează criptomonedele, iar acestea nu sunt recunoscute legal în această țară. Justificarea a fost că monedele digitale promovează instrumente pseudo-financiare care nu sunt sub control guvernamental și facilitează dezvoltarea economiei gri.
Curtea de Apel din St. Petersburg a anulat această decizie, după ce la începutul acestui an a revocat o interdicție similară asupra a 40 de site-uri rusești care promovează criptomonedele.
Relaxarea interdicțiilor se datorează faptului că Duma rusească a aprobat un set de legi care reglementează monedele digitale, legi ce urmează să fie adoptate de președintele Putin la 1 iulie.
Încă un atac de 51% asupra unei criptomonede
După Bitcoin Gold, Monacoin și două atacuri asupra Verge, weekendul acesta cripto
moneda privată ZenCash (ZEN) a suferit un atac de 51% care a rezultat în pierderi de aproximativ 700.000$.
Un atac de 51% prepune ca mare parte din puterea de hash a rețelei să fie preluată sub control, forțând blockchain-ul să accepte tranzacții frauduloase.
Costurile de lansare a acestor tipuri de atacuri împotriva rețelelor mici este extrem de mic, deoarece puterea de hash poate fi închiriată pe perioade scurte de la companiile care oferă servicii de minare în cloud.
„Dacă un miner zCash cu +8% Nethash decide să mineze Bitcoin Gold, va deține +51% BTG Nethash, astfel încât costul unui atac de 51% asupra BTG ar fi de 580 ZEC/zi, adică aproximativ 200.000$”,
au calculat experți de pe piața cripto. Atacul asupra Bitcoin Gold de luna trecută a provocat pierderi
de 18 milioane de dolari.