Platfoma de derivate CME Group a început luni tranzacționarea de opțiuni Bitcoin și a depășit Bakkt încă din prima zi. S-au înregistrat 55 de contracte, ce valoarează aproximativ 275 BTC, aproximativ 2.1 milioane de dolari. Prin comparație, Bakkt înregistrează în prezent tranzacții de opțiuni în valoare de aproximativ 1 milion de dolari, deși acestea au fost lansate pe 9 decembrie.
Tim McCourt, director general la CME Group, a declarat pentru The Block, într-un interviu telefonic, că a fost mulțumit de prima zi de tranzacționare. El a remarcat că a fost înregistrată o distribuție echilibrată între tranzacții. De asemenea, a subliniat că feedback-ul participanților la piață a fost „grozav”.
„În ceea ce privește capacitatea lor de a urmări piața, de a integra toate datele și toate aspectele tehnice, totul a funcționat așa cum a fost proiectat”,
a concluzionat McCourt.
Tranzacționarea de opțiuni Bitcoin pe platforma FTX
În cursul zilei de duminică, o altă platformă de derivative, FTX, a lansat propriile opțiuni Bitcoin. Sam Bankman-Fried, fondator și CEO al FTX, a declarat că opțiunile au atins un milion de dolari în volum în două ore de la lansare. În primele 12 ore s-au tranzacționat aproximativ 2.000 de contracte.
Opțiunile Bitcoin FTX sunt decontate în dolari americani, dar nu sunt disponibile pentru investitorii americani.
Tranzactioneaza Bitcoin pe Binance!
Platforma FTX a fost lansat în mai 2019 și urmărește să obțină o cota de piață importantă într-un spațiu care este în prezent dominat de BitMEX, OKEx și Huobi. Luna trecută, compania a obținut o investiție de „zeci de milioane” din partea Binance.
Aceste evoluții ilustrează dezvoltarea unei piețe de instrumente derivate puternice și competitive. Până în acest moment a fost dominată de firme precum BitMEX și Deribit.