Președintele companiei Crypto Capital, Ivan Manuel Molina Lee, a fost arestat de autoritățile poloneze.
Compania a colaborat cu exchange-uri importante, inclusiv Bitfinex, Binance, Kraken și BitMEX. Crypto Capital este compania căreia Bitfinex i-a încredințat 850 de milioane de dolari și a generat necesitatea de acoperire a pierderilor prin împrumut de la Tether.
- Pe acelasi subiect: Bitfinex plătește 100 milioane de dolari din datorie către Tether – Criptomoneda stabilă USDT
Acuzații de spălare de bani proveniți din droguri
Potrivit știrilor publicate în Polonia, autoritățile l-au acuzat pe Molina Lee că a spălat bani proveniți din traficul de droguri. Ministerul Justiției din Polonia a confiscat conturile bancare create în numele Crypto SP. Z O.O. și NESP SP. Z O.O. Sechestrul a făcut parte dintr-o operațiune anti-spălare de bani efectuată de autoritatea poloneză.
Postul de știri polonez Media RMF 24 a declarat că Molina Lee a fost arestat de autoritățile poloneze sub acuzația de „spălarea de bani primiți de la cartelurile de droguri columbiene prin intermediul exchange-ului de criptomonede”.
Potrivit Procuraturii Naționale, operațiunea împotriva Crypto Capital a fost „cel mai mare caz de confiscare din istoria parchetului polonez” și are o valoare de 350 milioane de dolari.
Crypto Capital a oferit servicii bancare pentru mai multe exchange-uri
Conform Decrypt, mai multe alte exchange-uri majore de criptomonede, inclusiv Binance, Kraken și BitMEX, au folosit și serviciile bancare ale Crypto Capital.
CryptoZZ – Primul indrumar crypto din Romania
Bitfinex stocase 850 de milioane de dolari, iar odată cu sechestrul asupra conturilor, a pierdut accesul la acești bani. Ulterior, exchange-ul a fost nevoit să împrumute bani de la Tether și a fost acuzat de înșelarea investitorilor de procuratura din New York. Bitfinex a organizat apoi vânzarea de tokenuri LEO pentru a acoperi pierderile.