Dacă Internetul are Google, blockchain are blockchain explorer. La început, primele versiuni ofereau doar opțiunea de căutare a adreselor specifice de portofele sau tranzacții. În prezent, există versiuni care oferă foarte multe opțiuni care extrag date din blockchain-uri multiple cu privire la mesaje ascunse, dimensiunile block-urilor sau liste de tranzacții cu valoare mare.

Cum se foloseste: copiati adresa Bitcoin si o introduceti in blockchain explorer si se vor afisa toate informatile despre adresa introdusa.

În continuare vom prezenta caracteristicile celor mai bune dintre programele de acest tip.

Blockchain.com

Până recent găzduit de Blockchain.org, Blockchain.com este cel mai popular BTC explorer. Oferă opțiunile standard de căutare – după block, tranzacție sau adresă – și este de încredere și bine reprezentat. Site-ul oferă de asemenea numeroase statistici referitoare la activitatea de pe blockchain-ul BTC din ultimele 24 de ore.

Blockchair

”Caută orice în lumea blockchain” este prezentarea acestui blockchain explorer disponibil pe blockchair.com. Oferă acces la datele de pe blockchain-urile BTC, BCH și ETH, inclusiv detalii cu privire la dimensiunea mempool, comisioanele, numărul de noduri și dificultate. Oferă numeroase variabile, inclusiv căutarea de cuvinte cheie și fraze codificate pe blockchain.

Tokenview

Tokenview.com este un explorer multi-chain dezvoltat de o echipă din China ce a fost lansat la începutul acestui an. Deși înregistrează unele probleme de traducere, acoperă cele mai multe blockchainuri dintre toate explorerele – 20. Tokenview este un instrument de verificare a tranzacțiilor și a adreselor, precum și o listă de adrese cu cele mai mari stocuri de criptomonede.

Etherscan

Cel mai popular blockchain explorer ethereum este Etherscan.io, care are o performanță foarte bună pentru cărutarea de adrese a contractelor smart, verificarea prețurilor gas și verificarea activității DEX.

Cea mai frecventă utilizare este însă pentru verificarea balanțelor din diferite portofele, mai ales că serviciile similare precum Metamask și Myetherwallet nu sunt la fel de fiabile în acestă privință.

Bitcoin.com

Bitcoin.com explorer este primul astfel de instrument, creat în noiembrie 2010 de Theymos, proprietarul forumului Bitcointalk. Are o interfață eficientă și un design minimalist, facilitând verificarea tranzacțiilor în rețelele BCH și BTC. De asemenea, se pot scana coduri QR pentru a verifica adresele portofelelor, iar transferul între rețele se face dintr-un singur buton.