Brian Armstrong, CEO-ul Coinbase, declară că în următorii 5 ani se vor înregistra minim un miliard de utilizatori de criptomonede.
El crede că majoritatea proiectelor descentralizate vor emite propriile tokenuri de tip security, bazate pe propriile evoluții financiare. Per ansamblu, aceste companii vor contribui la o creștere semnificativă a ecosistemului cripto.
„Este logic ca orice companie care are un market cap să aibă și propriul token”
a spus Armstrong.
„Fiecare proiect open source, orice organizație de caritate, potențial fiecare fond sau aceste noi tipuri de organizații și aplicații descentralizate, toate vor avea tokenurile lor”.
În opinia sa, aceste bunuri digitale instituționalizate vor deveni o alternativă investițională la sistemele bursiere actuale.
Armstrong intenționează să extindă Coinbase în mai multe teritorii. Astfel a anunțat recent planurile de a deschide noi birouri în Africa.
CEO-ul Coinbase
crede că pe termen lung platforma sa va funcționa similar cu New York Stock Exchange (NYSE), cu „probabil” milioane de tokenuri în portofoliu.
„Credem că un subset substanțial dintre aceste tokenuri vor fi securities (titluri de valoare)”
a spus CEO-ul Coinbase.
„Abordarea noastră a fost întotdeauna să fim cel mai de încredere [exchange] și cel mai ușor de utilizat. Așadar, dorim să fim platforma reglementată unde puteți începe să tranzacționați aceste tokenuri care sunt clasificate drept valori mobiliare.”
Spre sfârșitul lunii trecute, Coinbase a anunțat angajarea lui Jeff Horowitz, fost manager al Bank of New York Mellon, pentru a conduce eforturile companiei globale de conformitate. Înainte de noua poziție, Horowitz a ocupat poziția de șef global de conformitate și director general al Pershing, o filială a firmei.
Horowitz a lucrat și la alți giganți bancari tradiționali precum Salomon Brothers, Goldman Sachs, Lehman Brothers și Citigroup.
La efectuarea numirii, Coinbase a argumentat că, odată cu creșterea sectorului cripto și blockchain, trebuie acordată mai multă atenție eforturilor de conformitate. Acestea devin din ce în ce mai complexe la nivel internațional.
„Angajarea lui Jeff este o recunoaștere din partea noastră că navigarea complexității conformității la scară globală necesită un efort concertat, transfrontalier, condus de lideri cu experiență care acoperă politica, serviciile financiare și guvernanța corporativă”
a declarat directorul operațional al Coinbase Asiff Hirji.
Pe planul extinderii de servicii, Business Insider a publicat un interviu cu surse nenominalizate care susțin că platforma Coinbase explorează idee de lansare a unui cripto ETF.
În acest sens, a solicitat sprijinul companiei de investiții BlackRock, care a dezvoltat un departament specializat pentru proiectele blockchain.
Cu toate acestea
CEO-ul BlackRock, Larry Fink, a declarat recent că nu există interes din partea clienților pentru fondurile cripto. Aceștia consideră că Bitcoin este un instrument de spălare de bani.
Coinbase a lansat deja în luna martie un index cripto dedicat investitorilor instituționali.
În prezent, cel mai mare exchange din Statele Unite explorează ideea de a lansa un ETF cripto. Rrespingerea propunerilor similare de către SEC însă, este destul de descurajatoare.