Am putea să vedem o explozie pentru moneda BTC în India, începând din luna iulie. Ministerul Finanțelor din India va emite atunci raportul unui bilanț complet al criptomonedelor din India și a celor de nivel global. Comitetul examinează în acest moment structurile globale legale şi de reglementare care guvernează criptomonedele şi va încerca să sugereze măsuri care se pot adopta, în esenţă pentru protecţia consumatorului şi pentru prevenirea spălării banilor.
Comitetul, condus de Secretarul Special pentru Afaceri Externe, este alcătuit din reprezentanţii unor agenţii financiare şi instituţii incluzând băncile Reserve Bank of India şi State Bank of India, dar şi din Departamentul Afacerilor Economice, Departamentul Serviciilor Financiare şi din Ministerul Tehnologiei Informaţiilor şi Electronicelor.
Mahit Kalra, CEO Coinsecure, a comentat:
„În sfârşit, ceva pozitiv pentru industrie. Autorităţile iau acum în serios această tehnologie. Am încercat să le atragem atenţia de câţiva ani. Mă bucur că totul se întâmplă la momentul oportun. La Coinsecure observăm o creștere masivă a numărului de utilizatori și a volumelor de tranzacții. Avem toată încrederea în activitățile din următoarele 3 luni”
Explozie peste 3 luni?
Vivek, unul dintre veteranii bitcoin din India, cunoscut şi sub pseudonimul Vivekomon, a spus într-o discuţie cu Cointelegraph că în următoarele 3 luni se estimează o explozie a preţului bitcoinului. El a transmis:
„Da! India este deja în urmă. Cred că este momentul oportun pentru operaţiunile cashless. Este o mişcare bună. Moneda bitcoin creşte la nivel mondial şi guvernul Indiei în sfârşit lucrează la cadrele de reglementare ce vor ajuta bitcoinul să crească mai mult în India. Sperăm să fie ceva similar cu ce se întâmplă în Japonia şi în restul lumii. Sperăm că va fi o explozie în următoarele 3 luni sau chiar mai devreme! Este o certitudine!”
O declaraţie comună a Activelor Digitale şi a Fundaţiei Blockchain din India, care cuprinde tranzacţii cu moneda BTC, spune următoarele:
„India digitală este visul actualului guvern. Creând un comitet de nivel înalt care să studieze şi să ofere sugestii asupra reglementării criptomonedelor, guvernul şi-a demonstrat încă o dată puterea de a studia, de a înţelege şi de a lua decizii înţelepte.”
„Aşa cum a fost menţionat în conferinţa de presă de către guvern, se vor studia reglementările adoptate de alte state. Acest lucru va fi de ajutor întrucât experţi ai forumurilor economice mondiale şi membri seniori ai politicii monetare internaţionale au contribuit la crearea draft-urilor de reglementare.”
Moneda BTC în țările BRICS
Privind din perspectiva aranjamentului dintre Brazilia, Rusia, India , China și Africa de Sud (țările BRICS) există indici că acest comitet va forța India să recunoască legitimitatea bitcoinului ca fiind cea mai folosită criptomonedă din lume. Țările BRICS reunesc economii emergente ce însumează 43% din populația lumii, 30% din PIB-ul mondial și 17% din tranzacțiile globale. Asta face ca raportul să fie și mai important pentru comunitatea bitcoin. Dacă India recunoaște valoarea monedei, va urma reglementări similare celor din China și Rusia, care s-au arătat interesate de moneda BTC. În plus, cele trei țări reprezintă partea cea mai influentă din aranjament.
Sursa – Cointelegraph