Două treimi dintre participanții la examenul de agent cripto din Malta au picat la testul de autorizare. Acesta a fost organizat de Autoritatea de Servicii Financiare (MFSA). În conformitate cu prevederile legii cu privire la bunurile financiare virtuale (Virtual Financial Assets Act – VFA) ce va intra în funcțiune în noiembrie, cei ce doresc să deruleze activități legate de criptomonede în Malta trebuie să obțină autorizare.
Institutul de Servicii Financiare a organizat prima etapă a examenului de agent cripto. La aceasta au participat aproximativ 250 de avocați, contabili și auditori. Examenul a constat într-o serie de întrebări cu răspunsuri multiple și doar 39% dintre participanți au obținut notă de trecere.
Actul VFA este una dintre cele trei legi noi care fac parte din strategia guvernului de creare a „Insulei Blockchain” și care încearcă să reglementeze sectorul blockchain și cripto. Orice companie care dorește să deruleze un ICO sau să deruleze activități asociate criptomonedelor trebuie să aibă cel puțin un agent cripto VFA autorizat. Agenții vor avea rolul de legătura între companie și MFSA.
Companiile care doresc să furnizeze alte servicii financiare virtuale, au, de asemenea, nevoie de un agent cripto pentru a solicita o licență. Exemple in acest sens sunt gestionarea portofoliului sau consultanța de investiții,
La începutul lunii septembrie
Autoritatea de Supraveghere a Serviciilor Financiare a emis un document în care a declarat că
„a devenit evident că anumiți actori din industrie nu sunt suficient pregătiți să se înregistreze ca agenți VFA”
și că a existat
„nevoia de a identifica o soluție pentru decalajul existent între așteptări și realitate, avînd în vedere riscurile inerente ale acestui sector „.
Prin urmare, MFSA a propus o evaluare mai riguroasă a competențelor – inclusiv sub forma unui examen scris. De asemenea, a propus creșterea cerințelor de capital și a taxelor de reglementare. Concomitent și introducerea unei cerințe obligatorii pentru educația profesională continuă.
Cu toate că Malta s-a dovedit deschisă la ideea de sprijinire a industriei cripto, este clar că nivelul de pregătire al celor care doresc să se implice în acest tip de activitate este insuficient.