În timp ce cursul bitcoinului seamănă tot mai mult cu traiectoria unui roller coaster, ethereumul se menţine în spatele acestuia. Mişcările recente sugerează o scădere a preţurilor, aşa cum a prevăzut şi Goldman Sachs. În ultimele zile preţul bitcoinului a scăzut de la 3000$ la 2500$, şi se pare că va rămâne o perioadă în jurul acestei valori. Din aceste cauze experţii consideră că sunt şanse ca ethereum să depăşească bitcoinul.

Investitorii se reorientează

Există motive temeinice pentru care investitorii acordă acum atenţie ethereumului. Unul dintre ele este că ethereum demonstrează că are puterea de a detrona bitcoinul. În cadrul unui interviu, CEO-ul companiei Polychain Capital, Olaf Carlson Wee, a declarat că acest lucru se poate întâmpla cel mai devreme în 2018.

În timp ce bitcoinul a atins deja valoarea record de 3000$, discuţiile despre cotaţia ethereumului la 1000$ iau amploare. Şi întrucât mulţi dintre investitori au ratat startul cu bitcoinul, atenţia acestora se îndreaptă spre ethereum.

Autonomia este de asemenea un factor cheie pentru criptovalute. Deoarece tehnologia Blockchain se bazează pe tranzacţiile directe între părţi, fără intervenţia terţilor, mulţi utilizatori din Asia şi din Orientul Mijlociu profită de aceste avantaje.

Investiţiile pe termen lung

Chiar dacă există în continuare fluctuaţii şi pentru ethereum, investiţiile pe termen lung se pot dovedi eficiente.

Odată ce această criptomonedă va atinge valoarea de 1000$, cel mai probabil că vor apărea întrebări dacă şi bitcoinul va ridica ştacheta.

Investitorii care achiziţionează acum ethereum pot începe să vândă când preţul va fi de 700$, dacă doresc câştiguri rapide. Însă ethereum arată că are tot ce este necesar pentru a reprezenta o investiţie pe termen lung.

În condiţiile aprecierii rapide a ethereumului, este recomandată o investiţie înainte ca preţul să ajungă la cotaţia de 750$. Ulterior, cu cât preţul va creşte, cu atât va exista mai multă incertitudine.