Platforma românească de tranzacționare de criptomonede vTrader a lansat în luna ianuarie o aplicație mobilă neobișnuită. Aceasta oferă posibilitatea de a face schimburi de criptomonede rapide şi gratuite între prieteni.

Similar cu Revolut, mobile vTrader se bazează pe transferuri către lista de contacte din telefon. Toate tranzacţiile sunt gratuite şi instante, un avantaj pentru cei ce folosesc criptomonedele pentru plăți. De exemplu, dacă ați achitat o notă de plată în Bitcoin, participanții pot să își transfere partea rapid și ușor.

În plus, versiunea mobilă oferă opțiunea de vizualizare a wallet-urilor şi cea de depunere şi retragere euro. Se pot transfera sau solicita criptomonede de la contactele din telefon cu comision 0, inclusiv swap-uri (de exemplu, se solicită ETH contra BTC).

Aplicația mobilă vTrader se sincronizeaza cu versiunea desktop

Aplicația mobilă vTrader oferă astfel o variantă mai uşoară de a transfera sau a face schimburi de criptomonede cu prietenii sau terţe persoane. Este disponibilă pentru descărcare gratuită din Google Play și App Store.

Versiunea mobilă este sincronizată cu versiunea de desktop a vTrader. Lansat în acest an, exchange-ul vTrader oferă în prezent suport pentru șapte criptomonede (BTC, ETH, Dash, XMR, LTC, XRP și ADA). Conturile pot fi alimentate cu euro sau direct cu criptomonedele BTC și ETH.

Platforma desktop percepe comisioane de 0.85% pentru ordinele de vânzare și cumpărare și o taxă de 1.8% plus 0.99 EUR pentru depunerea și retragerea de fiat.

Exchange-ul vTrader a fost creat de trei programatori români, Vlad Sas, Alex Gherghe și Codrin Rareș. Folosește sisteme de securitate robuste și își asigură lichiditatea perechilor de schimb printr-un sistem care completează automat ordinele apropiate de prețul pieței, cu ordinele plasate pe Bittrex.

Serviciile financiare sunt asigurate cu ajutorul companiei Globitex (NexPay UAB), având în vedere dificultățile de colaborare cu băncile din România. Cu toate acestea, alimentarea conturilor cu euro se face rapid, prin transferuri către codul IBAN afișat pe site.

Utilizatorii platformei trebuie să treacă printr-un proces KYC, pentur a asigura legalitatea activității de tranzacționare. Odată creat contul pe platforma desktop, utilizarea versiunii mobile devine astfel simplă și ușoară.

Va invit sa testati si sa lasati un feedback in rubrica comentarii.

CryptoZZ