Unul dintre cele mai importante evenimente din weekend a fost concertul de 3 zile al binecunoscutei artiste Delia, primul show al artistei după aproape trei luni de “amorțire” a pieței concertistice din România.
Concertul a avut loc în mijlocul naturii, la Verde Stop Arena din București, pe 5, 6 si 7 iunie.
Plata în Bitcoin powered by LDV Crypto BANK
Concertele Deliei de la Verde Stop au respectat toate normele impuse de către autorități în această perioadă. Ca un plus, plățile către comercianții din cadrul arenei s-au făcut doar CASHLESS: Ron cu cardul și Bitcoin printr-un sistem implementat în premieră de exchangeul românesc LDV Bank.
“Noi, echipa LDV, ne bucurăm să fim parte dintr-un astfel de eveniment, adaptat din toate punctele de vedere timpurilor pe care le trăim dar și pentru cele care vor veni din punct de vedere al plăților.
Îi mulțumim lui Răzvan Munteanu pentru suportul acordat în participarea și implementarea plății cu crypto la concertul Deliei. Așa cum știți deja, Răzvan este un ambasador al Bitcoin și al lumii crypto și Blockchain și cred că va avea un cuvânt serios de spus în acest domeniu”,
a declarat Marius Morra, CEO și cofondator LDV.
“Este pentru prima data când este implementată plata cu crypto într-un mediu atât de mainstream. Nu am avut așteptări să se facă sute de tranzacții ci mai degrabă să avem expunere, să se discute mai mult despre lumea crypto. Vrem să acomodăm și să educăm oamenii pentru viitor. Deși sunt cu siguranță soluții mai bune pentru plăți în crypto în termeni de rapiditate și comisione, am ales Bitcoin de această data pentru că el este vedeta lumii crypto și este mai usor să ne raportăm la el în fața începătorilor, al celor care fac primii pași în acest domeniu. Să vedem logoul Bitcoin și LDV pe niște ecrane atât de mari, în fața unei numeroase audiențe este pentru noi un vis împlinit și un pas mare pentru comunitatea pe care o reprezentăm. Ne continuam astfel misiunea asumată de a face criptomonedele cât mai populare și de a educa utilizatorii”,
a mai declarant Marius Morra.