Autoritatea de supraveghere americană SEC a acuzat compania cripto Gladius Network de vânzarea de tokenuri securities neînregistrate. Deoarece firma a raportat această activitate din proprie inițiativă, SEC nu a impus sancțiuni.
La sfârșitul anului 2017, ICO-ul Gladius a strâns aproximativ 12.7 milioane de dolari prin vânzarea unui token de tip securities. Cu puțin timp înainte, SEC publicase rezultatele investigației DAO, în care a avertizat că este necesar ca astfel de tokenuri să fie înregistrate.
Vara trecută, reprezentanții Gladius au optat pentru raportarea din proprie inițiativă a activității către autoritatea de supraveghere. Investigația realizată de comisarii SEC a relevat că tokenurile vândute se clasifică într-adevăr drept securities.
Având în vedere că proiectul nu a respectat legile privind titlurile de valoare din Statele Unite, Gladius Network este acum obligată să ia măsuri de remediere a situației. Compania va returna fondurile investitorilor care solicită acest lucru și va face demersurile necesare pentru înregistrarea la SEC.
Raportul specifică de asemenea:
„SEC nu a impus o penalizare deoarece compania a raportat din prorpie inițiativă încălcarea legislației privind titlurile de valoare. De asemenea, Gladius a fost de acord să compenseze investitorii și va înregistra tokenurile sale ca o clasă de securities”.
Robert A. Cohen, șeful unității Cyber a SEC, a comentat în comunicatul de presă că acest caz
„arată beneficiile auto-raportării și luarea de măsuri proactive pentru a remedia ofertele neînregistrate. „
287 de proiecte au beneficiat de excepții de la legislația cu privire la vânzarea de tokenuri securities
În luna noiembrie a anului trecut, SEC a impus sancțiuni civile împotriva a două ICO-uri pentru că nu și-au înregistrat vânzările de tokenuri securities.
Ulterior, autoritatea de supraveghere a lansat o declarație oficială, în care se menționează că ICO-urile vor fi una dintre prioritățile comisiei în acest an.
În 2018, un număr mare de proiecte cripto au optat pentru solicitarea de excepții de la reglementările cu privire la vânzarea de securities. Practic, prin completarea unui formular specializat, ICO-urile au posibilitatea de a vinde tokenuri securities fără a risca sancțiuni din partea SEC.
287 de proiecte ICO au solicitat excepții în 2018, cu venituri totale în valoare de 8.7 miliarde de dolari. Singurul dezavantaj al acestui tip de vânzare este că tokenurile pot fi vânzute doar investitorilor acreditați. Aceștia sunt definiți în Statele Unite ca indivizi cu o avere netă de peste 1 milion de dolari sau care au obținut în mod constant venituri în valoare de 200.000 de dolari pe an. Categoria include de asemenea firme și companii cu active de peste 5 milioane de dolari.