Platforma blockchain Qtum a anunțat că va introduce atomic swaps Bitcoin (BTC) în infrastructura principală.

Atomic swaps este o tehnologie care permite schimbul unei criptomonede pentru alta, fără a fi nevoie de o infrastructură centralizată de schimb. Avantajul principal este că oferă interoperabilitate între blockchain-uri. Rezolvă o mare problemă în industria cripto și anume incapacitatea de a schimba direct două tipuri diferite de monede digitale fără a se baza pe o terță parte.

Implementarea swap-urilor atomice Qtum-to-BTC a fost realizată prin utilizarea tehnologiei Hutch Time-Locked Contracte (HTLC). Sistemul se bazează pe codul criptomonedei open-source Decred.

Pe scurt, HTLC blochează fondurile dintr-o tranzacție pentru suficient timp, astfel încât ambele blockchainuri să poată confirma transferul de fonduri. Dacă trece suficient timp în care o parte nu și-a revendicat fondurile, ele sunt returnate proprietarului original.

Echipa proiectului este de părere că HTLC reprezintă calea cea mai sigură de implementare a swap-urilor.

Echipa a anunțat, de asemenea, planurile de a lansa „0 Value UTXOs”. Acestea vor permite utilizatorilor care nu dețin tokenuri Qtum să interacționeze cu contracte inteligente, în timp ce un terț plătește taxa.

Qtum, alternativă la Ethereum

Este o platformă cripto care acceptă contracte inteligente și aplicații descentralizate (DApps), similar cu Ethereum. Una dintre principalele diferențe este faptul că Qtum folosește interacțiuni Unspent Transaction Output (UTXO). Acestea permit blockchain-ului să implementeze smart contracts mai eficient.

În ultimul an, Qtum a făcut salturi semnificative în dezvoltarea propriului blockchain pentru o mai mare adoptare și interoperabilitate. Atomic swaps sunt pasul următor și sunt o caracteristică crucială necesară pentru interoperabilitatea cu Lightning Network.

În decembrie, Qtum a acordat 400.000 de dolari unei echipe de cercetare a Universității Columbia. Aceștia vor dezvolta un limbaj de programare denumit DeepSEA ce susține contractele inteligente și le va face adoptabile în stil Ethereum.

În ultimele 24 de ore, tokenul a crescut cu 9,67%, tranzacționându-se la aproximativ 2,5 dolari, potrivit CoinMarketCap.