Volatilitatea bitcoinului – Nimic nu durează la nesfârșit. Trăim într-o lume supusă schimbării perpetue.
Totuși, este la fel de adevărat că mintea umană are o preferință pentru stabilitate. Avem o înclinație să păstrăm un status quo și nu lucrăm prea bine cu schimbările dramatice față de felul în care ne-am obișnuit să funcționeze lucrurile.
Banii sunt un exemplu, iar volatilitatea bitcoinului spune multe despre felul în care acesta ar putea să opereze în viitor. Forma, natura și numele banilor s-au schimbat în timp. Am folosit animale, piei de animale, mărgele, scoici, sare, aur, hârtie și multe altele ca stocare de valori, metodă de schimb și unitate contabilă. S-a scris mult despre caracteristicile cheie ale banilor (divizibilitate, durabilitate, fungibilitate, portabilitate și raritate) care determină acceptarea lor în societate, și despre cum, în timp, comunitățile adoptă forme de bani fără fricțiuni care să aibă aceste atribute.
În ciuda istoriei monetare bogate, avem tendința să credem că forma curentă de bani fiat este într-un fel nemuritoare. Uităm ușor (sau poate nu știm) că banii așa cum sunt ei astăzi, fără o bază în aur, există de numai 46 de ani. Jumătate de viață de om.
În ultimul an, în ciuda faptului că monedele digitale s-au dovedit a fi cea mai avansată formă de bani din istorie, mulți au criticat volatilitatea bitcoinului și au spus că este un semn că el va dispărea. Adevărul este că această clasă de valori nu ar fi ce pretinde să fie fără volatilitate.
Este un ingredient necesar pentru tranziția monetară.
Apărăm ce este nou
Banii sunt volatili în două stadii ale ciclului lor de viață – la naștere și la moarte.
Suntem cu toții la curent cu volatiliatea care are loc atunci când un anumit tip de bani urmează să moară. Bolivarul venezuelean și dolarul zimbabwean sunt două dintre exemplele recente.
Și nașterea unui tip cu totul independent de bani este la fel de turbulentă. Metodologiile noastre tradiționale de evaluare a fluxului de bani, analiza copmarativă sau tranzacțiile precedente nu își au sensul. Criptomonedele nu au un flux de bani de analizat, nu au rații de comparare pe care să le înmulțim și nici un precedent istoric. Volatilitatea bitcoinului este doar plânsul sănătos de la nașterea copilului.
Ne rămâne doar forța brută a dinamicii pieței pentru a descoperi valoarea relativă pe care oamenii o investesc într-o nouă valoare. Oamenii exprimă această valoare pe care o dau criptomonedelor prin suma de bani pe care sunt dispuși să o sacrifice.
Părerile despre criptomonede sunt însă foarte diferite între ele. Aceste divergențe duc la „sacrificii” care sunt la fel de divergente și care duc la volatilitatea bitcoinului, uriașă.
Banii trebuie mereu să se dovedească o metodă de stocare de valori înainte să devină mediu de schimb. Ca să nu mai spunem de statutul ca unitate contabilă. De ce ar accepta cineva bani la schimb pentru bunuri și servicii, dacă banii respectivi nu au o valoare în timp? Volatiliatea este o cale pe care nu ai cum să o eviți când apare o nouă formă de bani.
Spre unificare
Nu știm ce urmează, dar calea spre acceptare și adopți a unei noi forme de bani nu va fi ușoară.
Gama de criptomonede existente astăzi ar putea să fie doar o treaptă către o formă de bani acceptată universal. Totuși, volatilitatea inerentă în stabilirea unei monede internaționale aduce volatiliatea prin care societatea trebuie să treacă pentru a stabili un sistem nou global, care să servească mai bine oamenii.
Unitatea familiei, tribului, statului și națiunii au fost încercate și stabilite. Unitatea lumii este următorul scop către care se îndreptă o omenire hărțuită. Adevărata unitate monetară nu poate să fie îndeplinită fără unitate fiscală și politică.
Următoarele cuvinte din „Cine scrie viitorul”, carte scrisă de Comunitatea Internațională Baha’i în 1999, cu mult înainte de apariția criptomonedelor, îmi vine în minte când mă gândesc la viitorul nostru:
„E greu să exagerezi impactul social și psihologic al înlocuirii sistemului monetar existent cu o monedă globală unică care să opereze prin impulsuri electronice. Este un eveniment pe care îl așteptăm cu toții. Pentru mulți, este ultima fortăreață a mândriei naționale.”