O nouă escocherie cripto a căpătat amploare pe Youtube și alte platforme de socializare, care utilizează numele lui Elon Musk și a lui Daniel Craig. Business Insider a raportat un scam denumit „Bitcoin Era”, care susține că este un trading bot ce oferă randamente extrem de mari. Escrocheria atrage potențialele victime prin utilizarea numelor fondatorului Tesla, Elon Musk și a actorului Hollywood, Daniel Craig.
Clipul postat pe Youtube prezintă un articol din „Blitz News”, intitulat „Franciza Bond se încheie”. Producătorii au anunțat la începutul acestei luni că cel mai recent film din seria James Bond. „No Time to Die”, va fi lansat cu întârziere pe fondul focarului de coronavirus. Clipul folosește această știre pentru a atrage publicul, dar ulterior se concentrează asupra criptomonedelor.
Postarea care circulă pe social media este intitulată
„RAPORT SPECIAL: britanicii urmează sfaturile lui 007 Daniel Craig și fac milioane de acasă”.
Escrocheria promite că prin utilizarea bot-ului de tranzacționare ”Bitcoin Era”, oamenii pot deveni milionari în maxim patru luni.
Alte nume menționate în escrocherie sunt Elon Musk, Richard Branson și Bill Gates. Articolul fals menționează:
”Aceste genii tehnologice au construit companii de mai multe miliarde pentru soluționarea problemelor complexe precum plățile online, calculele și transportul. Acum, ei abordează problema globală a inegalității bogăției, lăsând pe oricine – indiferent cât de bogat sau sărac este – să câștige suficienți bani pentru a se bucura de o viață fericită și plină de satisfacție”.
După apariția articolului din Business Insider, clipul YouTube a fost eliminat.
Escrocheria Bitcoin Era promovata cu stil
Cu toate acestea, escrocheria ”Bitcoin Era” este foarte promovată online încă de la începutul acestui an.
În ianuarie, un site web care acționează ca un portal de știri crypto a publicat un articol intitulat „Bitcoin Era Review: Scam sau Bot real? Rezultatele dezvăluite!”.
În mod evident, articolul a lăudat „robotul de tranzacționare” care promite să aducă o nouă eră de tranzacționare.
Autorul susține că a testat instrumentul, iar concluzia sa a fost că Bitcoin Era este „un bot de tranzacționare bitcoin de prim rang și printre cele mai populare ale anului”. El induce în eroare cititorii spunând că programul a fost menționat în mai multe reclame Facebook și a fost asociat cu celebrități precum Richard Branson și Gordon Ramsay. Cu toate acestea, el recunoaște că „nu există nici o dovadă că aceste celebrități au folosit această aplicație.”
Cu toate acestea, „am examinat Bitcoin Era și am stabilit că este legitim”, spune autorul.
Anul trecut, serviciul pentru drepturile consumatorilor Which? a raportat că acest tip de escrocherie a provocat pagube de 260.000$.