Prima inițiativă de acest tip la nivel mondial, guvernul din Gibraltar elaborează în prezent o lege care să reglementeze activitatea ICO și a piețelor secundare de criptomonede.
Inițiativa a fost anunțată încă din septembrie anul trecut, când Comisia de Servicii Financiare din Gibraltar (GFSC) a afirmat că este necesară o structură legislativă care să asigure
”publicarea informațiilor relevante cu privire la start-up-urile ce întenționează să strângă fonduri pentru activități asociate cu promovarea și vânzarea de token-uri”.
Pachetul de legi va acoperi de asemenea și actorii secundari de pe piața cripto, precum serviciile de tip exchange și fondurile de investiții care finanțează ICO.
In conformitate cu declarațiile ministrului de comerț Albert Isola, pachetul de legi urmărește să protejeze consumatorii și să protejeze companiile care doresc să vândă token-uri în Gibraltar.
Reglementările vor asigura ”divulgarea adecvată și echilibrată a informațiilor relevante” tuturor cumpărătorilor interesați, precum și stabilirea unor mecanisme de prevenire a infracțiunilor financiare.
Unul dintre consilierii GFSC a afirmat că
”vom introduce conceptul de sponsori autorizați a căror responsabilitate va fi să asigure respectarea legislației cu privire la informarea consumatorilor și prevenirea criminalității financiare”.
Se preconizează că acest pachet de legi va ajunge în Parlament în trimestrul 2 al lui 2018. În cazul în care este aprobat, Gibraltar va deveni prima țară care legiferează ICO și vânzările de token-uri, ceea ce o va face o destinație foarte atractivă pentru afaceriștii din domeniul cripto. De asemenea, va facilita accesul companiilor în sistemul bancar clasic și va stabili legitimitatea acestora în ochii publicului.
Activitățile de procesare a plăților bazate pe tehnologia blockchain au fost legalizate în Gibraltar în decembrie 2017, iar din ianuarie a fost înființat un registru național pentru companiile DLT, precum și un sistem de licențe acordate pentru acestea.