Compania Keypair din Coreea de Sud a lansat un nou portofel hardware denumit Keywallet Touch, care arată ca un card de credit și utilizează tehnologia NFC, oferind suport pentru criptomonede precum bitcoin cash, ethereum, bitcoin core și litecoin și având de asemenea autentificare în doi pași FIDO U2F.
Dimensiunile portofelului sunt similare cu ale cardurilor de credit – 85.60 × 53.98 mm, cu colțuri rotunjite și tehnologie NFC care îl face compatibil cu telefonaele Android. Aplicația asociată ce poate fi descărcată din Google Play este capabilă să gestioneze tranzacții cu bitcoin cash (BCH), ethereum (ETH), litecoin (LTC), bitcoin core (BTC), ripple (XRP), ethereum classic (ETC) și tokenuri ERC20.
CEO-ul Keypair Kevin CK Lee a declarat că noul portofel digital asigură o securitate sporită a monedelor deținute:
”Cardul este construit cu Secure Element, iar bibliotecile OS și Crypto sunt create de compania noastră. Integrează de asemenea și tehnologiile CC, Eal5 și CMVP. Oferă de asemenea avantajul că nu are baterii, deci este mai durabil”.
Prețul device-ului este de 70$, mai mic decât portofelele digitale obișnuite, însă pe moment se poate conecta doar la telefoanele mobile deoarece conectorul pentru PC nu este încă disponibil pentru vânzare. Compania lucrează în prezent la versiunea iOS, pe care urmează să o lanseze în lunile următoare.
De altfel, Keypair a lansat în luna ianuarie Keywallet Classic, ce a fost prezentat în cadrul CES Electronics Show și a avut un succes mare mai ales pe piața din Coreea de Sud, unde cererea de astfel de produse este în creștere. Noua versiune de portofel hardware are un aspect mult mai modern, astfel încât este de așteptat să fie mai apreciat de public.
Luna trecută, compania CoolBitX a lansat un produs similar, denumit CoolWallet, care arată tot ca un card de credit dar oferă de asemenea un display și este controlat tot prin intermediul unei aplicații telefonice.
Până în prezent, există relativ puține evaluări ale acestor noi modele de portofele deoarece abia au fost lansate, însă odată cu creșterea adopției criptomonedelor cererea de portofele hardware care oferă mai multă siguranță decât cele de tip aplicație va crește și ea.