În ciuda noului ATH de peste 42.000$ de la începutul anului, Bitcoin pare să se fi împotmolit pentru moment. În prezent, cea mai populară criptomonedă se tranzacționează în jurul valorii de 33.300$ și nu există semnale clare cu privire la direcția pe termen scurt.
Ethereum însă pare să fi prins avânt. De la minimul înregistrat în martie 2020, ETH a crescut cu peste 1400%, față de ”doar” 1000% pentru Bitcoin. În prezent, cea de-a doua cea mai mare criptomonedă se tranzacționează la aproximativ 1412$, inregistrand un nou ATH.
În cea mai mare parte, creșterea masivă a ETH se datorează ecosistemului DeFi. Ethereum este principala platformă pentru construirea de proiecte blockchain și lansarea de aplicații descentralizate. Ca atare, interesul dezvoltatorilor pentru această criptomonedă este în creștere, mai ales că se lucrează și la un upgrade al rețelei care îi va îmbunătăți performanța.
În plus, lansarea contractelor futures ETH de către CME săptămâna viitoare are potențialul de a atrage investitorii instituționali spre această criptomonedă.
Dominanța Bitcoin pe piață este în scădere
Un alt aspect ce trebuie menționat este faptul că dominanța Bitcoin pe piață este în scădere – în prezent, este de aproximativ 62.4% conform CoinMarketCap și 61.4% conform CoinGecko. Pe lângă ETH, unele criptomonede de top, precum Polkadot (DOT), Cardano (ADA) și Chainlink (LINK) și-au dublat valoarea în ultima lună, ceea ce le-a mărit cota de piață.
TradingView – Aliatul tau in trading!
Per ansamblu, acesta este un semnal foarte pozitiv pentru viitorul pieței cripto per ansamblu. În trecut, o corecție de preț pentru Bitcoin însemna o prăbușire automată a altcoins. Este de așteptat ca acest fenomen să aibă un impact mai redus dacă Ethereum și celelalte criptomonede reușesc să devină de sine stătătoare.