Autoritățile austriece colaborează cu Interpol pentru a identifica suspecții într-o înșelătorie ce a păgubit victimele cu câteva zeci de milioane de dolari.
Mai exact, o firmă numită Optioment, localizată în Austria, a atras aproximativ 10.000 de investitori promițând profituri de 4% pe săptămână din tranzacții cu criptomonede. În conformitate cu canalul de știri Die Presse, fondul de investiții și-a încetat activitatea la sfârșitul anului trecut și a fost raportat autorităților de către Autoritatea Piețeleor Financiare din Austria, fiind bănuit că este o schemă piramidală.
Investorii proveniți din Austria, Polonia, Germania și alte țări europene au pierdut suma de aproape 12.000 de bitcoin, iar Interpol încearcă în prezent să identifice responsabilii pentru înșelătorie. Până în prezent, au fost identificați doi suspecți din Austria și urmăresc alte persoane din Danemarca, Letonia și Germania, însă nu au fost efectuate arestări.
În Ucraina, experții de securitate de la Cisco colaborează cu poliția pentru a identifica responsabilii într-o înșelăciune de tip phishing – profitând de popularitatea site-ului Blockhain.info, cel mai mare furnizor de portofele digitale, victimele au fost atrase către site-uri similare și li s-au sustras criptomonedele deținute.
Cisco a investigat situația timp de 6 luni și au evaluat că în ultimii 3 ani cei din spatele înșelătoriei au obținut aproximativ 50 de milioane de dolari.
Utilizând Google AdWords pentru atragerea victimelor pe site-uri cu denumiri precum block-clain.info sau blockchien.info, autorii înșelătoriei au țintit regiuni geografice specifice și au profitat de neatenția victimelor pentru a le sustrage criptomonedele.
Țintele au fost în special țări unde moneda locală este instabilă (precum Nigeria și Ghana), iar limba engleză este cunoscută la nivel redus, astfel încât vizitatorii nu remarcă din prima diferențele de denumire a site-urilor.
Specialiștii de la Cisco au concluzionat că activitățile de phishing folosing Google AdWords sunt foarte eficiente, iar persoanele interesate de criptomonede sunt o țintă favorită a infractorilor.