Băncile din zona euro planifică să implementeze un sistem de plăți instant până la sfârșitul lui 2020. Amenințarea Libra, criptomoenda rețelei sociale Facebook reprezintă un atac la adresa suprematia sistemului bancar.
Directorul general al Consiliului European de Plăți (EPC), Etienne Goosse, a subliniat că firmele fintech dezvoltă soluții eficiente, iar băncile trebuie la rândul lor să țină pasul cu inovația.
Goosse subliniază faptul că firmele mari de tehnologie au un avantaj semnificativ față de sistemul bancar fragmentat:
„Ei vin cu o soluție globală, sub o marcă globală care oferă multe lucruri pe care consumatorii par să le găsească minunate. Deci nu avem timp. „
Standardul de plată instantanee EPC a fost adoptat de aproximativ 60% dintre creditorii și furnizorii de servicii de plată din zona euro. Plățile directe permit efectuarea tranzacțiilor între persoane fizice și companii în câteva secunde. Transferurile tradiționale durează cu cel puțin o zi în prezent.
Planul este ca toate băncile din zona euro să se alăture EPC până la sfârșitul anului 2020.
Un sistem fragmentat
Mai multe organizații private utilizează standardul EPC pentru plăți imediate, precum EBA Clearing, care reunește cele mai mari bănci din Europa, Iberpay din Spania sau Nexi din Italia.
În noiembrie 2018, Banca Centrală Europeană și-a lansat propriul sistem de decontare pentru tranzacții în timp real, cunoscut sub numele de TIPS (Tarif Instant Payment Settlement).
- Citeste si: Băncile se tem de criptomoneda Facebook
Problema este că aceste sisteme acoperă doar câteva bănci. Motiv pentru care deseori sunt imposibile plățile între creditori care fac parte din organizații diferite.
Fără o acoperire completă, unii clienți ar putea întâmpina eșecuri în tranzacții dacă transferurile implică bănci în afara sistemului, ceea ce ar reduce încrederea în noul serviciu, a afirmat un alt oficial EPC.
„Provocarea este acum de a face aceste mecanisme interoperabile”, a declarat Piet Mallekoote, CEO al Asociației Olandeze de Plăți. Olanda oferă deja plăți instantanee tuturor clienților băncii din țară. Acesta este posibil prin intermediul unui proiect susținut de șapte mari bănci autohtone, inclusiv ING și ABN AMRO.
Amenințarea Libra la adresa băncilor
Săptămâna trecută, Bank of International Settlements (BIS), cu sediul in Elvetia, a subliniat amenintarea pe care intrarea Facebook pe piața serviciilor financiare le-ar putea aduce in sistemul bancar international.
Misiunea declarată a Libra este de a deveni „o monedă globală simplă și o infrastructură care să fie folosită de miliarde de oameni”. Criptomoneda va fi un instrument de plată multifuncțională ce facilitează tranzacții directe între oameni și companii la nivel global. În cele din urmă, poate servi și ca facilitator pentru contracte, împrumuturi și asigurări.
Mai multe guverne – inclusiv cel american, au recunoscut amenințarea pe care Libra o reprezintă pentru sistemele bancare.
Acest lucru este evident din comentariile făcute de Banca Națională din Australia (BNA):
„Nu sunt prima companie care lansează o soluție de plată bazată pe criptomonede. Dar au o acoperire imensă, evident, prin intermediul platformei Facebook. Cu un miliard de utilizatori ai rețelei sociale, este clar o amenințare la adresa băncilor centrale”
a subliniat Anthony Healy, directorul BNA.
- Citeste si: Profilul statistic al utilizatorilor de Bitcoin