Departamenul de Justiție al Statelor Unite a publicat vineri rezultatele investigației cu privire la implicarea Rusiei în alegerile americane din 2016, în urma cărora Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton, candidatul Partidului Democrat.

Cei 12 ofițeri ai serviciului de informații rus GRU, inculpați de către consilierul special al Statelor Unite, Robert Mueller, au fost acuzați că au atacat rețele de computere și adresele de e-mail ale membrilor partidului Democrat, inclusiv ale lui Hillary Clinton. În cadrul procesului, 95.000$ au fost spălați prin utilizarea Bitcoin și au fost folosiți pentru a afecta rezultatele alegerilor.

Deși au folosit și alte valute, inclusiv USD, inculpații au folosit în principal Bitcoin pentru a cumpăra servere și domenii înregistrate. De asemenea, ei au folosit criptomonede pentru a plăti pentru activitatea de hacking de către terțe persoane. Fondurile au fost trimise mai ales companiilor americane, una dintre ele fiind o operațiune minieră Bitcoin.

Potrivit documentelor, echipa a folosit numeroase mijloace pentru a ascunde originea fondurilor, inclusiv achiziționarea Bitcoin de pe platforme tip exchange și peer-to-peer, mutarea fondurilor prin alte valute digitale și utilizarea cardurilor preplătite. De asemenea, au folosit schimburi terțe în acest proces pentru a-și menține tranzacțiile anonime.

Autoritățile de la Washington afirmă că hackerii care lucrează pentru serviciile de informații militare străine ruse au plătit în cripto pentru servere din SUA și Malaysia, domenii ale site-urilor web și rețele virtuale private (VPN).

Rechizitoriul, primul la nivelul acuzațiilor penale împotriva oficialilor ruși referitor la interferența în alegerile alegerilor, sugerează că fondurile au fost utilizate pentru a închiria servere în două state americane, Illinois și Arizona, unde au fost stocate informațiile furate și să plătească pentru distribuirea informațiilor.

Chainalysis a fost una dintre companiile de analiză blockchain ce a asistat autoritățile americane în urmărirea criptomonedelor utilizate în acestă operațiune. Co-fondatorul Jonathan Levin a declarat :

”acesta este primul exemplu clar de utilizare a criptomonedelor pentru a achiziționa servicii ce pot fi folosite pentru atacuri la adresa securității naționale”.

Daca Bitcoin nu are fi existat, Rusia nu ar fi „intervenit” in alegerile din SUA din 2016?