Pentru mulți speculatori, Bitcoin este o metodă de a face profit, însă pentru populația din Venezuela, criptomoneda poate salva vieti. Situația economică din acestă țară s-a înrăutățit major odată cu creșterea inflației, iar populația s-a orientat spre Bitcoin pentru a-și asigura traiul.
Site-urile precum LocalBitcoin au înregistrat o creștere semnificativă a volumului de tranzacții de Bitcoin contra bolivar. Conform statisticilor realizate de coin.dance, volumul de Bitcoin achiziționat este de peste 2000 BTC pe săptămână și a crescut aproape constant în acest an.
Motivul este devalorizarea masivă a monedei naționale din Venezuela, ce este afectată de hiperinflație. Măsurile luate de guvenul Maduro nu au reușit să controleze evoluția prețurilor. Achiziționarea produselor de zi cu zi este foarte dificilă si monitorizata in acelasi timp.
Bitcoin salveaza vieti
Un economist venezuelean, Carlos Hernandez, a explicat dificultățile cu care se confruntă familia sa într-un eseu publicat de New York Times.
Pentru a evita devalorizarea economiilor sale, Hernandez a optat să își păstreze banii în Bitcoin. Rata inflației pentru bolivar este de 3.5% pe zi, ceea ce înseamnă 1.7 milioane la sută pe an în 2018.
Utilizând Bitcoin și serviciile site-urilor precum LocalBitcoins, populația are astfel posibilitatea de a obține sumele necesare pentru cumpărăturile de alimente și produse necesare.
Tranzacțiile trebuie efectuate cu grijă. Guvernul monitorizează orice tranzacție cu valoare mai mare de 50$ și blochează conturile în cazul în care acestea sunt înregistrate. Asta în contextul în care salariul unui angajat guvernamental este de 6$ pe lună, după cum explică Hernandez.
De asemenea, nu sunt permise utilizarea altor valute în sistemul financiar din Venezuela. Economia funcționează pe baza bolivarului și, mai nou, a criptomonedei petro. Nimeni nu are încredere însă în promisiunile guvernului sau în criptomonede de stat bazată pe petrol.
În prezent, Venezuela este pe locul doi în lume ca volum de tranzacții în Bitcoin pe LocalBitcoins. Situația lui Hernandez este una de succes, deoarece a optat să profite de oportunitatea oferită de criptomonede.
”Bani fără granițe” este mai mult decât un cuvânt cheie pentru cei dintre noi care trăiesc într-o economie în colaps și o dictatură care se prăbușește. Bitcoin salveaza vieti”
concluzionează Hernandez.