În iunie, Financial Action Task Force a emis o serie de recomandări pentur industria cripto ce au generat consternare. Printre acestea se numără o regulă ce prevede ca exchange-urile să comunice între ele informații confidențiale despre clienți. Practic, FATF prevede că nu se pot realiza tranzacții în afara platformei fără a se deține informații clare despre deținătorul portofelului respectiv. În prezent, această prevedere este imposibil de implementat deoarece exchange-urile nu au implementat un sistem de schimb de informații între ele.
Compania de securitate CipherTrace a lansat un whitepaper și o soluție open source care ar soluționa această problemă.
TRISA – transfer în siguranță de informații confidențiale
Arhitectura de partajare a informațiilor propusă de CipherTrace (TRISA) ar permite exchange-urilor și furnizorilor de portofel să împărtășească detaliile de plată și să schimbe în mod confidențial informațiile KYC ale clienților. Software-ul este similar cu protocolul SSL (secure sockets layer) folosit de foarte multe dintre site-uri.
Practic, fiecare entitate va trece printr-un sistem de verificare și va primi un certificat din partea unei terțe părți. Exchange-urile care primesc o tranzacție ar trebui, la rândul lor, să confirme faptul că au primit efectiv o tranzacție cu o chitanță. Alternativ, pot respinge tranzacția dacă una dintre părțile implicate este sub sancțiune sau este pe o listă neagră.
John Jefferies, directorul de marketing al CipherTrace, a explicat:
„Deși această regulă poate provoca o anumită consternare în ceea ce privește confidențialitatea, deoarece presupune schimbul de date despre clienți între exchange-uri, până la urmă vor fi obligați să o implementeze”.
FinCEN deja forțează exchange-urile să respecte regulile FATF
Recomandările FATF încă nu au fost adoptate în mod oficial de majoritatea țărilor, astfel încât implementarea lor ar reprezenta o acțiune proactiv. Cu toate acestea, rapoarte neconfirmate relevă că, in SUA, FinCEN deja forțează exchange-urile să respecte regulile FATF.
Autoritatea americană a publicat în luna mai ghidul care impunea propria versiune a recomandărilor FATF. Ghidul, lansat pe 9 mai, a oferit exchange-urilor 180 de zile pentru a implementa noile reguli. Termenul expiră pe 27 noiembrie.
Spre deosebire de recomandările FATF, regulile FinCEN au statut de lege, astfel încât companiile pot fi sancționate dacă nu le respectă.
„Din ce am înțeles. FinCEN a început să deja acțiuni împotriva furnizorilor de servicii cripto din SUA care nu respectă noile reguli. Ne așteptăm ca acestea să fie anunțate în mod public în curând”,
a declarat Jefferies.