„E cineva în public care crede că licenta BitLicense nu are nevoie să fie schimbată?” După o tăcere stânjenitoare, câteva râsete în public.
Întrebarea în sine, pusă la o masă rotundă vineri de senatorul statului New York, Jesse Hamilton, arată că reglementările controversate din 2015 s-ar putea să fie curând revizuite.
Un proiect de reform a reglementărilor ar putea să fie introdus „foarte curând”, a spus senatorul de stat David Carlucci.
„De aceea vrem aceste audieri, ca să avem timp să ne uităm peste ele înainte să propunem legislație nouă.”
După evenimentul de două ore, Carlucci a spus că pregătește un raport care să catalogheze problemele identificate în timpul mesei rotunde pe care a găzduit-o cu Hamilton, dar și niște soluții propuse.
„Vrem să facem lucrurile acestea publice, să circule și să ne dăm seama cum putem face această licență în statul New York ceva care să funcționeze pentru rezidenți și pentru economia statului”
a spus Carlucci.
Audierile nu au venit cu vreo garanție că reforma se va face. Ambii senatori s-au arătat deschiși să continue dialogul. Mai sunt programate și alte evenimente de acest tip în următoarele săptămâni.
„O să mai repetăm discuțiile de acest tip și într-o lună, o lună și jumătate de acum”,
a spus Hamilton.
Ceea ce rămâne însă o constantă este antipatia pentru licenta BitLicense, după cum arată și cei câțiva protestatari care s-au adunat afară chiar înainte să înceapă discuțiile. Ca să nu mai spunem de plângerile participanților.
Amenință că or să plece
„Aboliți BitLicense”. Asta a spus Theo Chino la masa rotundă. Acesta duce o campanie de ani de zile împotriva cadrului legislativ.
Părerea lui este împărtășită de restul grupului care a participat la întâlnire și la discuțiile despre BitLicense. Reglementările au fost făcute de Departametul de Servicii financiare din New York, de supraveghetorul Benjamin Lawski. Departamentul, care acum este condus de succesoarea acestuia, Maria Vullo, nu a participat la întâlnire, după spusele purtătorului de cuvânt a instituției.
Printre cei care sunt împotriva BitLicense se numără și Will Martino, unul dintre co-fondatorii startupului blockchain Kadena. Acesta a sugerat că din cauza trăsăturilor specifice ale BitLicense, compania sa are niște probleme care ar putea să îi facă să își mute afacerea din New York cu totul.
„Nu transmite și nu schimbăm monede digitale reale pentru clienții noștri”, a spus acesta. „Kadena este un startup tehnologic. Nu suntem o instituție financiară. Nu facem nimic cu banii. Din cauza BitLicense s-ar putea să părăsim New Yorkul.”
Într-adevăr, licenta BitLicense este un cadru legislativ care crează probleme pentru companiile mici, mai ales pentru startupurile care vor să lucreze cu tehnologia dar au acces limitat la consultanță legală și bani puțini.
„Pentru firmele mari, costurile sunt ca banii de cafea. Pentru afacerile mici însă e o nebunie. Cerințele nu sunt deloc practice”, a spus dezvoltatorul de software Steve B.
Mai puține reglementări, spun participanții
Gilles Gade, director executiv al Băncii River Cross din New Jersey a cerut o diferențiere între cei care lucrează cu criptomonedele și cu ICO-urile și între cei care lucrează cu aplicații mai generale.
„Trebuie să facem diferența între bitcoin și cripto, ICO-uri, jetoane și blockchain” a remarcat acesta. „Nu avem ncii un motiv pentru care cei care lucrează cu tehnologia să se supună la această licență care oprește inovația.”
Acestesa fiind spuse, Gade a recunoscut că „eliminarea BitLicense nu este o opțiune.”
Kevin Batteh, consultant pe politici de la Camera de Comerț Digital, a comentat că are sens pentru anumite tipuri de afaceri – și anume pentru schimburi – să intre sub un cadru legislativ ca BitLicense. Acesta a spus însă că o abordare unică descurajează alte companii implicate în spațiu. Acestea sunt, după părerea lui, mult prea încărcate de responsabilități legale.
„Dacă tragi pătura peste o întreagă industrie, atunci apar problemele”,
a spus el.
„Este prea devreme să scriem reguli noi pentru acest spațiu”, a spus la un moment dat Llew Claasen, director la Fundația Bitcoin. „Ideea este ca aceste cadre legislative să fie suficiente petnru a acoperi diferitelel cazuri de utilizare, mai degrabă decât să ai reglementări pentru tehnologie.”
Pașii următori
Acestea fiind spuse, evenimentul de vineri a arătat potențialul de a găsi un oarecare teren comun, mai ales dacă se organizează astfel de discuții între autorități și cei care lucrează pe teritoriul statului.
După eveniment, Chino a comentat că înainte ca statul să facă reglementări este nevoie de o definire a termenilor. I-a invitat pe membrii comunității să joace un rol mai activ în acest proces.
„Se întâmplă la nivel de stat în Tennessee și Nebraska și New York” a spus acesta. ”Trebuie să participe și bitcoinerii”