Volatilitate urmată de o perioadă de consolidare pentru Bitcoin
Săptămâna trecută, Bitcoin (BTC) și-a pierdut brusc acântul, rezultând într-o corecție de 4.000 dolari. Scăderea de 30% a determinat mulți analiști să afirme că există posibilitatea de a ajunge chiar și la 6.000 de dolari. Cu toate acestea, BTC și-a revenit rapid și a testat chiar pragul de 12.000$.
Evoluția pozitivă a generat o schimbare a sentimentului de pe piață, provocând optimism. În prezent, analiștii consideră că urmează o perioadă de consolidare în jurul valorii de 11.500$.
Între timp, rata de hash a Bitcoin a atins un nou record, conform Blockchain.com. Pe 5 iulie, rata de hash a atins valoarea de 74.5 milioane de TH/s – cu 109% față de anul trecut.
IRS planifică actualizarea sistemului de impozitare a criptomonedelor
Potrivit Wall Street Journal, Serviciul de taxe și Impozite american (IRS) va actualiza îndrumările privind tratamentul fiscal pentru Bitcoin în câteva săptămâni. Demersul este justificat de teama Congresului că SUA rămâne în urmă în ce privește reglementarea criptomonedelor.
- Urmareste si: ?
În prezent, IRS se referă la Bitcoin și alte criptomonede ca „monede virtuale” și le tratează ca proprietate. Conform notei IRS 2014-21, Bitcoin este o monedă virtuală convertibilă. Acest status nu îl face însă o metodă de plată oficială.
Unii membrii ai Congresului au inițiat proiecte de lege care să scutească afacerile blockchain și cripto de impozite pentru a stimula dezvoltarea industriei.
Rețeaua Liquid, disponibilă prin aplicația Blockstream Green
Rețeaua Liquid este acum accesibilă dintr-o aplicație mobilă ușor de folosit, datorită adăugării unei opțiuni Liquid pe Blockstream Green. Aplicația este disponibilă în prezent pe iOS și pe Android, versiunea de desktop urmând să fie lansată în curând.
Utilizatorii Blockstream Green pot acum să stocheze, să trimită și să primească Bitcoin în rețeaua Liquid și activele emise pe side-chain-ul Liquid. Tranzacțiile se confirmă în doar două minute, un avantaj pentru traderi.
Criticul Bitcoin Peter Schiff primește BTC în valoare de 2000$ de la comunitate
Peter Schiff, CEO-ul Euro Pacific Capital, s-a remarcat ca un critic frecvent al Bitcoin de-a lungul timpului. El a avertizat în mod repetat că Bitcoin nu este un înlocuitor pentru aur și i-a declarat pe investitorii cripto ”proști”.
Cu toate acestea, el a devenit recent proprietarul a 0.2 BTC, ce valorează aproximativ 2300$.
Investitorul a declanșat un val de donații după ce a devenit subiectul unei dezbateri pe Twitter cu cofondatorul Morgan Creek Digital, Anthony Pompliano. Schiff a declarat că a primit cadou BTC în valoare de 100$, iar membrii comunității au decis să îl ajute să aibă mai mult.
„Presupun că acum trebuie să HODL și să mă scufund odată cu corabia”,
a fost reacția lui Schiff.
I own about $100 worth. It was a gift.
— Peter Schiff (@PeterSchiff) July 5, 2019