Poliția din Islanda a anunțat că un grup de șapte indivizi au derulat mai multe operațiuni de sustragere a echipamentelor (riguri de minare) de la mai multe firme specializate din Islanda.

În plus, grupul este dat în judecată pentru pagube. Acestea sunt estimate la 1.7 milioane de dolari de către cele trei companii cripto afectate.

În conformitate cu documentele oficiale, Sindri Thor Stefansson și alți șase complici au furat în total computere și echipamente în valoare de peste 2 milioane de dolari.

În decembrie 2017, grupul format inițial din patru persoane a sustras 100 de riguri de minare companiei Algrim Consulting. Ulterior, au încercat să acceseze sediul Borealis Data Center (BDC) de cel puțin trei ori. Au declanșat însă alarma din locație.

Stefansson, Viktori Inga, Peter Stanislav și Matthíasi Jóni au reușit să intre în centrul de date VK din Borgarnes, de unde au furat 28 de Antminere Bitmain.

Luna ianuarie 2018 a fost mult mai lucrativă pentru grupul de hoți. După ce au angajat alți trei membri, au obținut codurile de acces și schema fermei de minare Advania. Cu ajutorul unui om din interior, grupul a reușit să fure 225 de riguri de minare Bitmain în câteva ore.

Poliția din Islanda

a reușit să aresteze doi dintre membrii echipei în data de 1 februarie. S-a descoperit că dețineau o armă paralizantă ilegală și 15 grame de cocaină. Suspecții au dezvăluit identitatea complicilor în timpul investigației, facilitând astfel identificarea întregului grup.

Stefansson, considerat liderul grupului, a fost arestat în luna aprilie în Amsterdam. Aparent, după prima arestare, Stefansson a evadat dintr-o închisoare cu securitate minimă din Islanda. A fost prins din nou în Amsterdam după câteva zile.

Cei șapte membri sunt acuzați de posesie de armament, deținere de droguri (cocaină) și furtul de echipamente de minare și computere. Se estimează că în două luni au reușit să fure între 350 și 600 de riguri de minare Antminer.

Având în vedere că furturile au avut loc în perioada în care criptomonedele atinseseră valorile maxime, pierderile înregistrate de companiile afectat nu s-au cuantificat doar în echipamentele pierdute.

Algrim Consulting, Advania și VK i-au dat în judecată conform codului civil, solicitând daune de 1.7 milioane de dolari.