Așa numitul ”regulatory sandbox” creat de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Marea Britanie (FCA) în iunie 2016 a înregistrat 69 de aplicații, dintre care 29 au fost aprobate.

Lun aceasta, 11 dintre companiile ce au primit acceptul își vor începe activitatea pe platforma ce oferă posibilitatea de a testa diferite tipuri de activități bazate pe blockchain și tehnologia DLT.
Reprezentanții FCA au declarat:

”Am acceptat un număr de firme care vor prezenta propuneri de testare referitoare la cripto-assets. Suntem dornici să cercetăm dacă, într-un mediu controlat, beneficiile consumatorilor pot fi livrate, gestionând în mod eficient riscurile asociate.”

Una dintre companiile ce își vor testa ideile este 20|30, care dorește să realizeze o platformă DLT care să ”permită companiilor să acumuleze capital într-un mod mai eficient”. 20|30 va derula proiectul în parteneriat cu London Stock Exchange Group și compania de servicii financiare Nivaura din Londra.

Platforma propusă va facilita emiterea unui token tip equity bazat pe blockchain-ul Ethereum, planurile de viitor fiind de a revoluționa piețele publice.

Celelalte proiecte aprobate includ șase companii care utilizează DLT pentru a automatiza emiterea de debite și credite, două folosesc DLT în domeniul asigurărilor DLT, iar celelalte utilizează blockchain în domeniile tehnologiei de localizare geografică, interfețelor de programare a aplicațiilor (API) și inteligenței artificiale (AI).

FCA a creat acest mediu de test pentru a permite firmelor să testeze produse, servicii, modele de afaceri și mecanisme de livrare inovatoare pe piața reală, cu consumatori reali. Poriectele selectate au posibilitatea de a testa produsele și serviciile într-un mediu controlat și de reducere a timpului de vânzare la un preț potențial mai mic. Oferă sprijin în identificarea garanțiilor adecvate de protecție a consumatorilor pentru a construi noi produse și servicii, precum și un acces mai bun la finanțare.

Autoritatea de supraveghere speră ca prin acest proiect să identifice atât potențialul tehnologiei blockchain, cât și să identifice potențialele probleme care pot să apară, astfel încât să poate stabili regelentări adecvate pentru protecția consumatorilor și a investitorilor.