Andrew Yang: SUA trebuie să uniformizeze și să clarifice reglementările cu privire la criptomonede
Candidatul la președinția Statelor Unite, Andrew Yang, a făcut din nou declarații despre reglementările cu privire la criptomonede.
Într-un interviu cu Bloomberg Politics, Yang a spus că trebuie să existe un set uniform de reguli și orientări atunci când este vorba despre utilizarea criptomonedelor:
„În momentul de față am rămas blocați cu acest amalgam de reglementări diferite de la stat la stat și este rău pentru toată lumea. Generează dezavantaje pentru inovatorii care doresc să investească în acest spațiu. Deci, ar fi prioritatea mea să fie reguli clare și transparente, astfel încât toată lumea să știe unde se poate îndrepta în viitor și să putem menține competitivitatea.”
Candidatul la președinție a adăugat că tehnologia blockchain are „un potențial foarte mare și ar trebui și ar trebui să investim în ea”.
Yang este unul dintre politicienții cei mai vocali cu privire la promovarea criptomonedelor, dar a înregistrat un succes redus în sondaje în perioada de campanie.
Proiect de lege în Maryland pentru a face deținerea de ransomware ilegală
Senatoarea statului Maryland Susan C. Lee a introdus un proiect de lege care ar face ilegală deținerea de ransomware. Proiectul de lege a fost scris cu atenție pentru a face ilegală deținerea de astfel de programe cu intenție rea. Cu toate acestea, permite cercetătorilor de securitate să studieze programele malware în scop preventiv.
Orașul Baltimore a fost de două ori victima unui atac ransmoware într-un an. În mai 2019, de exemplu, sistemele municipalității au fost ținute ostatice trei săptămâni cu un astfel de program. Într-un final, autoritățile au plătit răscumpărarea de 13 BTC.
Priectul de lege nu va opri atacurile de criptojacking, dar va facilita acțiunile punitive ale autorităților odată ce atacatorii sunt identificați.
Bittrex încheie asigurare de 300 milioane de dolari pentru criptomonedele din cold storage
Exchange-ul cripto Bittrex a anunțat că a obținut o asigurare de 300 de milioane de dolari pentru activele digitale pe care le păstrează în cold storage.
Contractul este făcut cu firma de asigurare Lloyd’s din Londra și a fost încheiat cu ajutorul brokerului Marsh. Un reprezentant al companiei Marsh a declarat:
„Am lucrat îndeaproape cu Bittrex pentru a crea o soluție de asigurare personalizată pentru a se potrivi nevoilor specifice din industria de criptomonede.”
Pentru a obține asigurare, Bittrex a trebuit să demonstreze că are proceduri de securitate internă și protocoale de conformitate bine puse la punct.
Obținerea de asigurări de companiile ce gestionează criptomonede este extrem de dificilă din cauza riscului ridicat de gestionare a activelor cripto. Unele companii mari precum Gemini au optat pentru crearea unor firme proprii de asigurare.
Silvergate Bank raportează peste 800 de clienți din industria cripto
Silvergate Bank a raportat că la sfârșitul anului 2019 a înregistrat 804 clienți ce activează în industria cripto. Printre aceștia se numărăr exchange-urile Coinbase, Gemeni și Kraken.
Banca a raportat însă o scădere a veniturilor de 55% în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu 2018.
Silvergate Bank este una dintre puținele bănci care s-a arătat deschisă pentru îmbarcarea clienților din industria cripto. Sistemul său de transferuri rapide – numit Silvergate Exchange Network (SEN) a generat venituri de 1.4 milioane de dolari în trimestrul 4 al lui 2019 și de 1.6 milioane de dolari în trimestrul 3.
„Rezultatele trimestrului au fost în concordanță cu așteptările noastre”,
a spus Alan Lane, președinte și CEO al Silvergate.