Coinbase listează 0x pe platformă

Platforma exchange Coinbase, a anunțat oficial listarea 0x (ZRX), primul token ERC-20 disponibil pentru tranzacționare pe platformă.

Inițial, 0x a fost introdus pe platforma profesională Coinbase Pro pe 11 octombrie. Începând de ieri, tokenul este disponibil pentru tranzacții normale, cu excepția rezidenților din statul New York și Marea Britanie.

Ca urmare a acestui anunț, prețul 0x a crescut cu 25% în ultimele 24 de ore, ajungând la aproximativ 0.94$.

Prețurile criptomonedelor revin la o evoluție constantă

După un început de săptămână volatil, prețurile criptomonedelor au revenit pe un trend constant, similar cu începutul lunii.

Bitcoin se menține la nivelul de aproximativ 6600$. Celalalte criptomonede au scăzut ușor, cu procente între 0.5 și 2%. Excepții sunt XRP și Stellar, care au crescut cu 4%, însă performerul zilei este 0x ce a crescut cu 25%.

Mike Novogratz, cunoscut pentru predicțiile optimiste cu privire la Bitcoin, a declarat ieri că BTC nu va reuși să ajungă la 10.000$ în acest an. Cu toate acestea, este de părere că valoarea Bitcoin va crește la începutul lui 2019.

Bitfinex reintroduce depozitele în valute fiat

Platforma Bitfinex a introdus un sistem de depozit „îmbunătățit”, la scurt timp după suspendarea temporară a depozitelor săptămâna trecută.

Pe data de 11 octombrie, Bitfinex a oprit temporar depozitele de fiat în patru monede fiat – euro (EUR), dolar american (USD), yen japonez (JPY) și lire sterline (GBP). Nu s-a specificat un motiv anume, susținându-se că depozitele fiat „se așteaptă să se reia în termen de o săptămână”.

Mass media a raportat că problemele de depozite s-au datorat faptului că platforma Bitfinex a fost nevoită să schimbe partenerul bancar. Anterior, compania a colaborat cu banca Noble Bank International din Puerto Rico. În prezent se speculează că și-a mutat conturile la Bank of Communications din Hong Kong.

Directorul de investiții al Pantera Capital susține că piața cripto va crește de zece ori până în 2020

Directorul departamentului de investiții al Pantera Capital, Joey Krug, a declarat că se așteaptă ca în următorii doi ani, plafonul de piață al criptomonedelor să crescă de 10 ori.

Joey Krug a făcut această predicție în timpul unui interviu acordat Bloomberg, prognozând că următoarea ascensiune ar putea propulsa valoarea pieței cripto la peste 2 trilioane de dolari.

În opinia sa, știrile că principalii jucători din industria financiară precum Fidelity Investments și Intercontinental Exchange (ICE) au intrat în spațiul cripto va declanșa o creștere a investițiilor speculative.