Pantera Capital afirmă că 25% dintre proiectele ICO pe care le-a finanțat vor fi nevoite să returneze banii investitorilor

Lucrurile continuă să se înrăutățească pentru companiile americane care au organizat ICO fără să se înregistreze la SEC. Unul dintre cele mai mari fonduri speculative din cripto, Pantera Capital, a apreciat că aproximativ 25% din proiectele ICO din portofoliul său ar putea fi nevoite să ramburseze banii.

În timp ce Pantera Capital din California consideră că majoritatea investițiilor sale nu vor fi afectate de decizia SEC, cel puțin un sfert dintre aceștia au o soartă nedeterminată în momentul de față. Există posibilitatea ca aceste proiecte să încalce legile privind titlurile de valoare, iar procesul de înregistrare la SEC este mult prea greu de realizat.

În noiembrie, SEC a declarat că două companii, Paragon Coin și AirFox, au obținut fonduri în valoare de milioane de dolari prin emiterea de tokenuri care nu erau conforme cu legile americane privind titlurile de valoare. Autoritatea de reglementare a avertizat că orice start-up aflat în acestă poziție trebuie să ia măsuri pentru a respecta legea.

Pentru a evita sancțiunile, multe proiecte vor fi nevoite să returneze banii investitorilor.

Bitcoin Cash continuă să scadă, Bitcoin ajunge la 3250$

Piața cripto a fost supusă unei presiuni semnificative în ultimele săptămâni, iar una dintre criptomonedele cele mai afectat a fost Bitcoin Cash.

După hard fork-ul Bitcoin Cash, situația a devenit din ce în ce mai întunecată. Prețurile criptomonedelor nu au reușit să își revină, ceea ce a făcut pe mulți să-și facă griji că nu am reușit încă să atingem partea de jos a pieței. Pentru Bitcoin Cash, cele mai recente știri despre preț reflectă foarte mult acest lucru.

Prețul Bitcoin Cash a scăzut continuu în ultimele săptămâni și a ajuns la minuma de 82$, dar există indicii că ar putea scădea și mai mult.

Recent, Ethereum, Bitcoin, Ripple, Litecoin și EOS au înregistrat, de asemenea, o creștere puternică a presiunii de vânzare. Bitcoin a ajuns în acest weekend la 3250$ și pare că înregistrază o ușoară revenire. Ethereum se situează la 85$.

Coinbase reintroduce retragerile prin PayPal

Cel mai mare exchange american a anunțat că a reintrodus opțiunea de retragere a fondurilor prin Paypal. Sistemul permite clienților să transfere banii de pe platformă în contul PayPal fără niciun comision. Cu toate acestea, nu este încă permisă achiziționarea de criptomonede prin această metodă.

Exchange-ul a avut anterior integrare cu PayPal, dar compania a încetat să ofere serviciul datorită problemelor tehnice la începutul acestui an.

Guvernul Venezuelei înlocuiește bolivarii pensionarilor cu Petro

Potrivit Caracas Chronicles, locuitorii vârstnici au primit recent pensiile lunare în moneda oficială a Venezuelei, Bolivarul suveran. În aceeași zi însă, pensionarii au fost notificați că valuta a fost înlocuită cu criptomoneda Petro.

Practic, guvernul a scos Bolivarii pensionarilor fără consimțământul lor și i-a înlocuit cu o criptomonedă ce nu poate fi încă utilizată. Băncile nu folosesc încă Petro, ceea ce înseamnă că pesionarii nu le pot folosi direct. Există un proces complex de transformare a unităților Petro înapoi în Bolivar, pe care majoritatea vârstnicilor nu știu să îl folosească.