Börse Stuttgart planifică să lanseze servicii de tranzacționare cripto în 2019

Börse Stuttgart, a doua cea mai mare bursă din Germania, a declarat că intenționează să lanseze o platformă de cripto-tranzacționare până în al doilea trimestru al anului 2019. Proiectul va fi implementat în colaborare cu SolarisBank.

Alexander Höptner, CEO al Börse Stuttgart GmbH, a declarat:

„Cu o combinație de tehnologie și expertiză bancară, SolarisBank este un partener excelent pentru a oferi servicii centrale de-a lungul lanțului valoric pentru activele digitale. SolarisBank’s Blockchain Factory ne sprijină în a face tranzacții în criptomonede și tokenuri și în stabilirea de noi standarde în transparență și fiabilitate. „

În următoarele luni, Börse Stuttgart va colabora cu SolarisBank pentru a stabili o infrastructură end-to-end pentru criptomonede, permițând investitorilor de pe piața publică să tranzacționeze active digitale.

Agenția Weiss Ratings declară Bitcoin ”cea mai bună investiție” pentru această perioadă

Agenția internațională de rating Weiss Ratings a afirmat că acum este cel mai bun moment pentru cumpărare de Bitcoin. Într-o serie de „tweet-uri”, compania a afirmat că BTC este „investiția cea mai puțin speculativă” din industria cripto.

„(Bitcoin) a ajuns la niveluri atât de scăzute încât devine una dintre cele mai bune oportunități de cumpărare ale anului”

se spune în mesajele Weiss Ratings.

”Ca și depozit de valoare, (Bitcoin) este aici să rămână. Credem cu adevărat că este cea mai puțin speculativă investiție pe care o persoană o poate face în (criptomonede) acum.”

În ultimele 24 de ore, prețul Bitcoin a scăzut sub 3,300$. Celelalte criptomonede și tokenuri au înregistrat de asemenea evoluții descendente, iar evaluarea totală a pieței se apropie de 100 miliarde de dolari.

Tom Lee este de părere că valoarea corectă a Bitcoin ar trebui să fie de aproximativ 14,000$

Investitorul cripto Tom Lee spune că prețul corect al Bitcoin ar trebui să fie între 13,800 dolari și 14,800 dolari. Evaluarea sa se bazează pe numărul de portofele active, nivelul de utilizare a criptomonedei și totalul disponibil.

Fondatorul Fundstrat a declarat pentru Bloomberg:

„Valoarea justă este semnificativ mai mare decât prețul actual al Bitcoin. Dacă ar corespunde cu prețul actual al Bitcoin, aceasta înseamnă că portofelele cripto ar trebui să scadă de la 50 de milioane cîte sunt acum la 17 milioane.”

În opinia lui Lee, singurul mod în care Bitcoin va avea o evoluție pozitivă va depinde de acceptarea cripto în viața de zi cu zi și de adopția în masă de către consumatori.

De asemenea, pentru a ajunge la valoarea de 150,000 de dolari, numărul de portofele BTC ar trebui să se apropie de 315 milioane, adică 7% din titularii de cont ai VISA, care numără în prezent 4,5 miliarde.

Un congresman american lansează ideea de tokenuri pentru zidul lui Trump

Una dintre promisiunile de campanie ale lui Donald Trump a fost că, odată ajuns președinte, va construi un zid la granița cu Mexicul. Acesta ar avea rolul de a reduce imigrația ilegală și de a preveni traficul cu droguri la graniță.

Proiectul de construcție al zidului nu s-a materializat până în prezent, deoarece Congresul nu a reușit să aloce fondurile necesare.

Congresmanul Warren Davidson, republican din Ohio, a lansat recent ideea de utilizare a unor tokenuri pentru finanțarea zidului.

„Am putea crea un site de crowdfunding. Sau am putea chiar să facem un blockchain și am putea avea ”Wall Tokens”. Există alternative de finanțare direct de la public.”

a afirmat Davidson.

Deși nu este vorba despre o idee ce va fi luată în serios, afirmațiile congresmanului sunt un semnal pozitiv. Politicieni americani au început să se obișnuiască cu conceptul de blockchain și de criptomonede, ceea ce reprezintă un aspect important în creșterea adopției acestora.