Unul dintre cele mai vechi schimuri este offline de ieri. După cele mai noi informații, din câte se pare căderea site-ului coincide cu un arest în Grecia. În această perioadă, utilizatorii de bitcoin au început să facă conexiuni între cele două povești. S-a sugerat că cel arestat ar fi unul dintre operatorii schimbului BTC-e, un exchange infam, ai cărui operatori nu și-au făcut niciodată publică identitatea.
Printre indiciile apărute ar fi că unul dintre administratorii site-ului, cunoscut doar sub numele de Alexander, are același prenume cu individul arestat în Grecia. Alexander Vinnik este un bărbat de 38 de ani acuzat de spălarea a 4 miliarde de dolari, din 2011 și până acum, prin intermediul unei platforme bitcoin.
În același context, nici un reprezentant al BTC-e nu a vorbit despre problemele cu care se confruntă în această perioadă. Ultimul mesaj a venit de pe Twitter, acum mai bine de 20 de ore. Exchange-ul ”face în continuare mentenanță ne programată”.
Cei de la BTC-e au spus că lucrează la centrul de date și că accesul la servicii va fi limitat. În continuare, site-ul este inaccesibil. Pagina de mentenanță este în acest moment vizibilă, împreună cu un feed al celor mai recente tweet-uri oficiale.
BTC-e a mai ieșit în offline și în trecut. De data asta însă unii au fost foarte îngrijorați, ma ales că monede conectate la portofelele BTC-e au fost mutate peste noapte.
Deocamdată nici un reprezentant de la BTC-e nu a făcut declarații.
Conform rapoartelor, Vinnik a fost reținut pentru spălare de bani, conspirație și tranzacții cu bani obținuți ilegal. Autoritățile americane caută din câte se pare să îl extrădeze, în baza unui manadat emis la începutul anului în California. La momentul publicării articolului, nu există date publice despre acest mandat.
Conform agenției de presă Reuters care citează surse necunoscute, Vinnik ”este conectat cu schimbul de criptomonedă BTC-e.”
Arestul vine într-o perioadă în care se iau mai multe măsuri împotriva unor afaceri ilegale. AlphaBay și Hansa sunt două piețe negre dintre cele mai populare care s-au închis în această perioadă.
Sursa – Coindesk