Conturi de Twitter oficiale, compromise de hackeri ce promovează false giveaways

Mai multe conturi oficiale de Twitter au fost compromise de hackeri care promovează campanii false de Bitcoin giveaways. Printre acestea se numără G Suite al Google, Target și The Body Shop.

Toate conturile au publicat promoții ce încearcă să convingă publicul să trimită sume mici de BTC pentru a primi înapoi de 100 de ori mai mult.

Companiile afectate au șters mesajele imediat ce au fost notificate de problemă și colaborează cu Twitter pentru a remedia situația.

Fenomenul de compromitere a conturilor oficiale a luat amploare după ce Twitter a derulat o campanie de eliminare a boților care rulau automat astfel de campanii de tip giveaways.

Piața cripto scade sub 189 miliarde dolari, Bitcoin ajunge sub pragul de 5900$

În ultimele 24 de ore, piața cripto a înregistrat o scădere bruscă, ajungând sub 189 miliarde dolari. Bitcoin a scăzut de asemenea sub pragul de 5900$, iar restul criptomonedelor îi urmează trendul. Majoritatea monedelor digitale din top 20 au înregistrat de asemenea scăderi procentuale formate din două cifre.

Diferiți indicatori tehnici demonstrează lipsa de momentum atât pentru Bitcoin, cât și pentru restul pieței cripto. Datorită stabilității Bitcoin din ultimele trei luni, se poate argumenta că a fost atins pragul inferior. Cu toate acestea, imprevizibilitatea pieței ar putea duce în continuare la o tendință descendentă, după cum explică analistul The Crypto Dog:

“Nu încerc să sperii pe nimeni, dar, în general, diagramele nu arata grozav pentru cripto în acest moment. Sperăm că totul este bine și că am atins pragul de jos, dar dacă sunteți un HODLer, asigurați-vă că vă simțiți confortabil într-o perioadă mai lungă de așteptare. Este posibil ca nivelul de preț scăzut să dureze chiar câțiva ani”

a spus analistul.

Analistul Willy Woo este de aceeași părere și a afirmat pe Twitter că se așteaptă ca prețurile să crească abia în al doilea trimestru al anului 2019. Asta înseamnă că piața ar putea să se confrunte cu încă șapte luni de presiune descendentă, înainte de îmbunătățirea condițiilor.

Directorul FMI declară că băncile centrale ar trebui să ia în considerare emiterea de CBDC

Directorul Fondului Monetar Internațional (FMI),  Christine Lagarde, a declarat că, comunitatea internațională ar trebui “să ia în considerare” opțiunea ca băncilor centrale să emită monede digitale centralizate (CBDC).

Lagarde a declarat că acestea ar putea fi utile pentru sistemele bancare și economiile naționale. Cu toate acestea, ea a subliniat că nu este “pe deplin convinsă” de conceptul de criptomonede în general.

“Cred că ar trebui să luăm în considerare posibilitatea de a emite monedă digitală. Este posibil ca statul să poată furniza bani economiei digitale “

a declarat Lagarde într-un discurs la Singapore Fintech Festival.

Rețeaua  Lightning depășește 4000 de noduri cu o capacitate de aproape 750.000$

Implementarea principală Lightning Network (LN) pe rețeaua Bitcoin a atins un nou punct de reper, trecând pentru prima dată de 4000 de noduri.

Datele din resursele de monitorizare confirmă că la data de 13 noimebrie existau un total de 4.026 noduri. Dintre acestea, 2910 au fost publice.

Lightning Network, proiectat pentru plăți rapide și mai ieftine are în prezent capacitatea de 118 BTC (aproximativ 743.000 dolari), un nou nivel maxim pentru mainnet.

Săptămâna aceasta, rețeaua Stellar a anunțat că intenționează să implementeze de asemenea Lightning Network până la sfârșitul anului.