Goldman Sachs nu deschide trading desk
Banca de investiții Goldman Sachs a anunțat în mod oficial că nu intenționează să lanseze un trading desk dedicat criptomonedelor.
Speculații cu privire la intrarea pe piața cripto a uneia dintre cele mai mari bănci de investiții de pe Wall street au existat de câteva luni. La sfârșitul lui 2017, Goldman Sachs l-a angajat pe Justin Schmidt, un trader de cripto experimentat. Acest fapt a alimentat speculațiile.
De asemenea, reprezentanții băncii au făcut declarații cu privire la interesul manifestat de clienți pentru criptomonede.
În ianuarie 2018, directorul executiv al băncii, Lloyd Blankfein, a explicat că eforturile s-au concetrat pe contractele futures gestionate de unii clienți. El a încercat să se distanțeze de piața cripto. Explicase că interesul clienților este de a profita de evoluțiile pe termen lung sau scurt. Investițiile în Bitcoin propriu zis nu prezintă un interes notabil în acest sens.
Un raport recent publicat de Business Insider clarifică poziția Goldman Sachs. Banca nu este dispusă să se implice direct pe piața cripto, câtă vreme structura legislativă din jurul criptomonedelor este neclară.
Prioritatea pe termen scurt va fi dezvoltarea de proiecte de custodie pentru criptomonede. Acesta este considerat un domeniu de viitor. Investitorii mari interesați să intre pe piața cripto vor avea nevoie de astfel de servicii.
În mod similar cu abordarea privind Bitcoin ETF, marii jucatori de pe piața financiară preferă să aștepte o decizie clară înainte de a se implica pe o piață atât de volatilă.
Manipulare sau coincidență?
Imediat după publicarea știrii cu privire la decizia Goldman Sachs de a nu lansa un trading desk, Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă. Prețul BTC a scăzut de la 7400$ la 6900$ în 30 minute în jurul prânzului și și-a continuat căderea până sub nivelul de 6500$.
Analiștii au identificat activități suspecte pe piață. Este vorba despre o poziție de short (pariu pe scăderea prețului) în valoare de 10.000 BTC înregistrată acum două zile.
Specialiștii s-au întrebat de ce ar lua cineva o decizie de short în valoare de 74 milioane de dolari. Asta tocmai când piața era în creștere. Au apărut astfel speculațiile de insider trading. Informațiile cu privire la decizia Goldman Sachs de distanțare de piața cripto au apărut doar două zile mai târziu.
Au existat inclusiv cei care au susținut că este posibil ca cineva de la Goldman Sachs să fi fost responsabil pentru acest pariu pe scăderea prețului BTC.
Oricare ar fi justificarea, majoritatea programelor de analiză concluzionează că evoluția din ultimele 24 de ore nu este una naturală. Este o dovadă în plus că piața cripto este extrem de susceptibilă la manipulare și își menține volatilitatea extremă.