Consiliul Federal elvetian a publicat două noi studii care descriu modul în care intenționează să dezvolte sistemul juridic elvețian în domeniul blockchain, DLT și tokenuri security.

Studiile se concentrează asupra implementării reglementărilor privind combaterea spălării banilor. Se planifică o intervenție și mai strictă în aplicarea legislației AML, pentru a preveni injectarea de capital din surse neclare.

Din punct de vedere legislativ, guvernul elvețian consideră necesară crearea de legislație specifică, așa cum au făcut-o alte țări precum Malta și Liechtenstein. Ei consideră că este suficient să modifice câteva regulamente existente. Printre acestea se numără Codul civil, legea execuției și faliment, precum și reglementările privind fondurile de investiții. Elveția are și o lege privind serviciile financiare care va intra în vigoare din 2020. Aceasta reglementează cerințele de informare ale publicului căruia îi sunt oferite instrumente de investiții diverse. Această lege a fost deja scrisă pentru a include criptomonedele și instrumentele de investiții asociate.

În domeniul asigurărilor, Consiliul Federal elvetian nu consideră că este nevoie de modificări, deoarece tehnologia blockchain nu este încă integrată.

Studiile au un total de peste 200 de pagini și au atras atenția și câteva observații din partea profesioniștilor din acest sector.

E nevoie de definiții mai clare

Avocatul Lars Schlichting, CEO al Poseidon Group,consideră că este nevoie de clarificare suplimentară asupra tokenurilor securities.

În raportul său, Consiliul Federal elvetian reiterează clasificarea făcută de FINMA, în care recunoaște existența tokenurilor de tip utility, utilizate pentru plăți și de tip active. Ultima categorie se poate încadra drept security conform legislației din alte țări. Elveția însă nu are o definiție clară a acestui termen, ceea ce lasă loc de interpretare.

Consiliul Federal elvetian a decis

să nu remedieze situația, pentru a evita respingerea definițiilor de către alte jurisdicții.

Schlichting este de părere că Elveția poate deveni un lider în definirea legislație cu privire la criptomonede în lume. Abordarea neclară din aceste rapoarte contravine acestei poziții.

Avocatul consideră că este necesar ca guvernul elvețian să emită definiții clare cu privire la ce înseamnă token security. În acest mod, poate să ofere un exemplu pentru celelalte jurisdicții din Europa și din lume și să contribuie la dezvoltarea industriei cripto pe termen lung.