Compania de analiză cripto Chainalysis a evaluat exchange-ul BitMEX cu eticheta de „risc ridicat”. Într-o notificare transmisă clienților, Chainalysis i-a avertizat că tranzacțiile realizate pe BitMEX vor declanșa alarme în sistemul de monitorizare. Compania lucrează cu agenții guvernamentale, bănci și burse, iar investitorii vor fi reticenți să mai folosească BitMEX în aceste condiții.

Eticheta de „risc ridicat” pentru BitMEX

Decizia a fost luată după ce Departamentul de Justiție al SUA și CFTC au dat în judecată BitMEX. Exchange-ul este acuzat că funcționează ca platformă de tranzacționare neînregistrată, precum și că încalcă regulile anti-spălare de bani și KYC.

Datele de la Arcane Research au arătat că activitatea pe platformă a scăzut semnificativ odată cu această știre. A doua zi după publicarea acuzațiilor, valoarea contractelor deschise a scăzut cu 16%.

Un purtător de cuvânt al HDR Global Trading Limited, compania-mamă a BitMEX, a declarat că acuzațiile sunt exagerate și că vor fi combătute în justiție. Între timp, activitatea exchange-ului continuă în mod normal.

Per ansamblu, faptul că pretul Bitcoin s-a menținut peste pragul de 10.000$ este considerat un semnal pozitiv pe termen mediu/lung. Semn ca piata devine mai matura.