Furnizorul de instrumente derivate cripto Bakkt a anunțat că a strâns 300 de milioane de dolari în ultima sa rundă de finanțare. Conform anunțului publicat de CEO-ul Mike Blandina, principalii contributori la această rundă au fost Intercontinental Exchange, PayU, Microsoft M12, Goldfinch Partners, Boston Consulting Group, Pantera Capital și CMT Digital. Fondurile vor fi utilizate pentru a construi și promova aplicația mobilă de plăți Bakkt.

Tranzactioneaza criptomonede folosind un exchange descentralizat!

Serviciile principale oferite de Bakkt includ tranzacții end-to-end și soluții de custodie pentru investitorii instituționali. Platforma intenționează de asemenea să ofere digitalizare inteligentă prin intermediul unei aplicații mobile. Blandina a declarat că noul produs le va permite utilizatorilor să își agregheze activele digitale, inclusiv Bitcoin, mile aeriene și puncte de fidelitate, într-un singur portofel digital.

„În doar câteva click-uri puteți utiliza acele active pentru a face cumpărături la comercianții dvs. preferați, a le trimite la familie și prietenilor sau a le converti în numerar. Credem că dețineți o valoare mai mare decât vă dați seama și suntem aici pentru a vă ajuta să urmăriți, să cheltuiți și să trimiteți resursele dvs. digitale, oricând doriți”

se menționează în comunicat.

„Sunt încântat de potențialul nostru de a debloca aproape 1 trilion de dolari de active digitale atunci când aplicația Bakkt se lansează în această vară”,

a adăugat Blandina.

Starbucks testează aplicația mobilă de plăți Bakkt Cash

În plus, unii utilizatori ai aplicației mobile Starbucks au observat opțiunea de plată „Bakkt Cash”. Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al rețelei de cafenele, opțiunea Bakkt Cash este deocamdată în versiune beta limitată.

„În prezent, efectuăm un test limitat pentru clienții noștri, folosind metoda de plată Bakkt. Clienții pot vedea Bakkt ca o opțiune, dar pe moment funcționează doar în sistem de test”.

În declarație, Starbucks a confirmat că rămâne un „partener de lansare strategică” pentru aplicația mobilă tip portofel digital a Bakkt.

„Considerăm că o serie de criptomonede vor câștiga tracțiune cu clienții și, prin munca noastră cu Bakkt, vom fi poziționati în mod unic pentru a lua în considerare această evoluție și pentru a oferi clienților modalități noi și unice de a plăti fără probleme la Starbucks”.

CryptoZZ